Dosarul electronic al pacientului: cum îl accesezi dacă n-ai card şi cine răspunde legal pentru informaţiile din dosar

Începând din 12 noiembrie, medicii sunt obligaţi să iniţieze şi completeze dosarele electronice ale pacienţilor lor, la proximul consult medical. Cine poartă răspunderea legală pentru un document introdus în sistemul dosarului electronic; cum accesezi propriul dosar de sănătate dacă nu ai primit cardul de sănătate până acum; cum poţi schimba drepturile implicite de acces la dosarul tău; sistemul dosarului electronic al pacientului poate semnala medicului greşeli de medicaţie sau proceduri medicale acordate pacientului? Iată răspunsurile CNAS la aceste întrebări, dar nu numai. 
Cristina Şomănescu - mar, 15 nov. 2016, 22:01
Dosarul electronic al pacientului: cum îl accesezi dacă n-ai card şi cine răspunde legal pentru informaţiile din dosar

Începând din 12 noiembrie 2016, medicii sunt obligaţi să constituie dosarele electronice ale pacienţilor, cu ocazia proximului consult medical. De la aceeaşi dată, toţi furnizorii de servicii medicale – medici, laboratoare, spitale publice şi private, furnizori de îngrijiri la domiciliu şi aşa mai departe, inclusiv cei care nu au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate – sunt obligaţi prin lege să folosească sistemul dosarului electronic de sănătate.

Dosarul electronic de sănătate conţine într-o formă standardizată toate informaţiile relevante despre starea de sănătate a pacientului: de la alergii şi intoleranţe, proteze şi alte dispozitive medicale interne, transplanturi, istoricul de boli/diagnostice, boli transmisibile, intervenţii şi proceduri suferite de-a lungul timpului, rezultatele analizelor făcute de pacient de-a lungul timpului, imunizări, boli ereditare, care au fost cauzele decesului membrilor familiei sale (părinţi şi fraţi), care sunt bolile de care suferă (au suferit) membrii familiei sale (părinţi şi fraţi) şi aşa mai departe.

Citeşte şi:

Dosarul electronic de sănătate, obligatoriu pentru toţi românii: ce conţine, cum arată şi la ce e bun

ECONOMICA.NET publică răspunsurile CNAS la unele dintre cele stringente întrebări ale pacienţilor şi medicilor despre dosarul electronic de sănătate, obligatoriu din 12 noiembrie.

Cine creează dosarul electronic al pacientului?

Iniţierea/crearea dosarului electronic de sănătate poate fi făcută de către orice medic, prin trimiterea unui document medical către sistemul dosarului electronic.
Pentru crearea unui dosar, sistemul dosarului electronic de sănătate are nevoie de CNP-ul sau CID-ul (generat automat de sistem pe baza CNP-ului) pacientului, numele şi prenumele, precum şi data naşterii pacientului.

Dosarele sunt create automat, fără să fie necesar acordul explicit al pacientului, dar datele cuprinse în acestea pot fi consultate numai cu acordul posesorilor.
Iniţializarea dosarului de sănătate (crearea lui şi prima adăugare de date) este un proces transparent pentru pacient.

Crearea dosarului electronic de sănătate se produce în oricare dintre situaţiile:

  • la primul document medical transmis de orice medic către sistemul dosarului;
  • atunci când un medic eliberează pacientului matricea de securitate;
  • atunci când este declarat în sistemul dosarului electronic un reprezentant legal pentru un pacient.

Cum îţi accesezi dosarul dacă nu ai card şi ai pierdut matricea de securitate primită de la medic

Pacientul care nu are card de sănătate îşi poate consulta dosarul doar după ce medicul îi generează o matrice de securitate.
Orice medic poate genera o matrice de securitate pentru un pacient, cu condiţia ca pacientul să-i prezinte un act de identitate.

După prima autentificare în portalul dosarului electronic de sănătate, pacientul poate să îşi genereze singur o matrice, în cazul în care a pierdut-o pe cea primită de la medic, prin accesarea butonului ”nu pot accesa contul meu”. Aplicaţia va deschide pagina de recuperare parolă sau matrice, în care va alege fişa „regenerare matrice” şi va urma instrucţiunile afişate.
Un medic poate genera matricea de securitate pentru pacient ori de câte ori pacientul o solicită, însă numai ultima matrice primită este valabilă. Parola definită rămâne însă valabilă, nu trebuie definită la fiecare regenerare de matrice.

Odată ce a primit matricea de securitatea, pacientul se poate autentifica pentru a-şi consulta dosarul. Concret, acesta va accesa portalul DES şi va alege ”autentificarea cu cod asigurat (CID) sau CNP”. Portalul DES va solicita pacientului să completeze CNP-ul şi o valoare din matricea de securitate de pe poziţiile indicate de DES (alese aleatoriu de către sistem). La prima accesare a portalului cu ajutorul matricei de securitate pacientul trebuie să-şi definească şi o parolă personală. Dacă nu accesează portalul în termen de trei zile de la primirea matricei pentru a-şi defini această parolă, matricea va fi dezactivată.

Te-ai autentificat în sistem şi îţi poţi vizualiza dosarul electronic de sănătate. Cum poţi schimba drepturile implicite de acces al medicilor la dosarul tău?

Sistemul dosarului electronic de sănătate creează dosarul pacientului cu drepturi de acces implicite. Acestea pot fi modificate de pacient prin autentificare în portalul DES care poate fi accesat la acest link.

Dosarul unui pacient poate fi consultat în totalitate de către pacient şi de către reprezentanţii săi legali care pot fi introduşi în sistem de un medic.

Sumarul şi informaţiile pentru urgenţă pot fi consultate de către orice medic autentificat cu un certificat autorizat.

În prezenţa pacientului, orice medic îi poate accesa acestuia dosarul, după confirmarea acordului pacientului prin prezentarea cardului de sănătate sau a poziţiei solicitate din matricea de securitate a acestuia.

Pacientul poate acorda anumitor medici sau anumitor categorii de medici drept de acces al dosarului său electronic de sănătate, în absenţa sa.

Astfel, medicii de familie pot consulta toate informaţiile din dosarele pacienţilor care sunt înscrişi pe lista lor, în absenţa pacienţilor, dacă în prealabil pacienţii respectivi le-au acordat acest drept prin modificarea politicii de acces implicit la dosarul lor.

Medicul specialist poate consulta întregul dosar al pacientului cu boli cronice, care este în îngrijirea sa, fără să fie necesară prezenţa sau un acord suplimentar al pacientului sau al reprezentantului său legal, dacă în prealabil pacientul i-a acordat acest drept prin modificarea politicii de acces implicit la dosar.

Medicii specialişti pot consulta biletele de trimitere emise pentru specialitatea lor, fără să fie necesară prezenţa sau un acord suplimentar al pacientului sau al reprezentantului legal, dacă în prealabil pacientul i-a acordat acest drept prin modificarea politicii de acces implicit la dosar. Politica de acces poate fi oricând modificată de către pacient.

În ce condiţii medicii din spital pot consulta întregul dosar electronic al pacienţilor internaţi, în absenţa pacienţilor

Medicii vor putea consulta întregul dosar al unui pacient în prezenţa acestuia sau al reprezentantului legal al acestuia.
Medicii din spital pot consulta dosarul electronic de sănătate al unui pacient în timpul internării, fără să fie necesară prezenţa sau un acord suplimentar al pacientului sau reprezentantului legal, doar dacă în prealabil pacientul respectiv le-a acordat acest drept prin modificarea politicii de acces implicit la dosar.
În oricare dintre situaţiile prezentate mai sus, politica de acces poate fi oricând modificată de către pacient.

Sistemul dosarului electronic al pacientului poate semnala medicului greşeli de medicaţie sau proceduri medicale acordate pacientului?

Nu, portalul dosarului electronic de sănătate nu face validări de ordin medical, nu evidenţiază greşeli de asociere diagnostic, medicaţie, proceduri sau servicii medicale acordate pacientului.

Medicii de familie vor fi nevoiţi să completeze în paralel în portalul dosarului electronic de sănătate şi în SIUI?

Nu, medicii de familie pot continua să completeze date ca în prezent, doar în SIUI-MF. Datele medicale introduse în SIUI-MF vor fi transmise automat în DES și vor fi consolidate în dosarele pacienţilor.

Un document trimis în sistemul dosarului electronic poate fi anulat? De către cine?

Da, poate fi anulat, dar documentul anulat va fi stocat în sistemul DES în scop de audit.

Un document odată trimis poate fi şters din baza de date?

Nu, un document trimis în sistemul dosarului electronic nu poate fi şters complet din baza de date, poate fi doar anulat.
Din portal pot fi şterse documentele care nu au fost încă transmise sau care au fost respinse.

Un document deja trimis în sistemul dosarului electronic de sănătate poate fi modificat?

Din portalul dosarului electronic, un document trimis poate fi modificat doar de către medicul care l-a creat. Documentul va fi regăsit în lista de documente cu starea „Trimis” şi va fi editat după nevoie, apoi va fi trimis din nou.

Cine poartă răspunderea legală pentru un document introdus în portalul dosarului electronic? Persoana care a introdus documentul sau medicul care a semnat pe hârtie documentul?

Sistemul reţine atât medicul al cărui certificat a fost folosit la semnarea electronică a documentului electronic transmis, cât şi medicii care au contribuit la documentul original (autorul documentului original, semnatari ai documentului original, participanţi la actele medicale documentate în documentul original).

De exemplu: o foaie de observaţie clinică generală pentru spitalizarea continuă poate avea:

  • Un autor (obligatoriu): medicul care a făcut internarea şi care a creat documentul;
  • Semnatari (opţional): medici care au semnat documentul original (pot fi și medici rezidenţi);
  • Semnatar legal (obligatoriu): fără semnătura și parafa acestui medic, documentul original (FOCG-ul) nu ar avea valoare legală;
  • Medici care au efectuat proceduri medicale;
  • Medici care au efectuat servicii medicale;
  • Medici care au administrat medicaţie;
  • Medici care au făcut imunizări.

Toţi aceşti participanţi la actul medical sunt trecuţi şi în documentul electronic – copie a foii de observaţie clinică generală pentru spitalizarea continuă (fiecare cu rolul lui), care este transmis către sistemul dosarului electronic de sănătate.
Fiecare dintre aceşti participanți poartă răspunderea pentru actele medicale pe care le-au efectuat şi care sunt documentate în documentul original, conform legilor în vigoare – sistemul DES nu schimbă cu nimic aceste aspecte.

Deţinătorul certificatului digital cu care se semnează documentul electronic transmis în sistemul dosarului electronic de sănătate poartă răspunderea pentru acţiunea de transmitere şi garantează conformitatea datelor transmise cu cele din documentul original.

Citeşte şi: Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre dosarul electronic de sănătate, obligatoriu pentru toţi românii

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...