Dosarul nuclear iranian: Congresul american exercită presiuni asupra preşedintelui Barack Obama

Un număr de 83 de senatori americani, din totalul de 100, i-au scris marţi preşedintelui Barack Obama pentru a pune propriile condiţii la orice acord final asupra programului nuclear iranian, reamintind că Teheranul nu are niciun drept inerent la îmbogăţire nucleară, anunţă AFP.
Economica.net - mar, 18 mart. 2014, 21:15
Dosarul nuclear iranian: Congresul american exercită presiuni asupra preşedintelui Barack Obama

Se întâmplă rar ca atâţia senatori să semneze un document comun, însă dosarul nuclear iranian face de mai multe luni obiectul unui front comun din partea congresmenilor democraţi şi republicani, hotărâţi să voteze imediat noi sancţiuni pentru a forţa Republica Islamică să accepte un acord final.

Până în prezent, tentativa lor de a face să fie adoptate noi sancţiuni de Congres a rămas blocată, conform dorinţei exprimate de Casa Albă care doreşte să evite un scurtcircuit al negocierilor în curs dintre Teheran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania).

Aceste discuţii au fost reluate marţi la Viena.

‘Considerăm că Iranul nu are dreptul inerent la îmbogăţire în virtutea Tratatului de Neproliferare Nucleară’, au scris senatorii. ‘Considerăm că orice acord trebuie să dezmembreze programul iranian al armelor nucleare şi să împiedice Iranul pentru totdeauna să ajungă la o cale uraniu sau plutoniu spre bomba nucleară’, au adăugat congresmenii americani.

Printre alte condiţii puse de aceştia se află închiderea reactorului de apă grea de la Arak şi introducerea unor inspecţii ‘pe termen lung şi intruzive’.

În scrisoarea lor, senatorii îi cer preşedintelui Barack Obama să pregătească de acum proiecte de sancţiuni întărite, îndeosebi pentru a restrânge mai mult exporturile iraniene de ţiţei brut şi produse petrochimice, astfel încât să fie rapid puse în aplicare în cazul în care Iranul va refuza să semneze un acord final.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...