Dosarul nuclear iranian: Statele Unite nu exclud acţiunile militare împotriva Teheranului

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat duminică că executivul american nu exclude acţiunile militare pentru a opri Iranul să se doteze cu arme nucleare, informează dpa.
AGERPRES - lun, 30 ian. 2023, 08:44
Dosarul nuclear iranian: Statele Unite nu exclud acţiunile militare împotriva Teheranului

Într-un interviu pentru canalul de televiziune Al Arabiya în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, Antony Blinken a declarat că „totul este pe masă”. A adăugat însă că diplomaţia este calea preferată. Iranul a avut şansa de a reveni la acordul nuclear internaţional, dar a respins-o, a spus şeful diplomaţiei americane.

Nici preşedintele american Joe Biden nu a exclus un atac ca ultimă soluţie în vara anului trecut, aminteşte dpa.

Negocierile vizând relansarea acordului nuclear de la Viena din 2015 dintre Iran şi Occident sunt de luni bune în impas. Potrivit diplomaţilor, Teheranul a blocat un acord cu puţin timp înainte ca acesta să fie încheiat.

Reprimarea brutală a protestelor recente din Iran a zdruncinat, de asemenea, încrederea în negocieri. Uniunea Europeană a condamnat acţiunile aparatului de securitate al Iranului şi a impus noi sancţiuni dure.

După ce preşedintele Trump a retras Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul în 2018, Teheranul a încetat să respecte restricţiile convenite în acord şi a refuzat accesul inspectorilor AIEA.

Iranul îmbogăţeşte în prezent uraniul la un nivel de puritate de 60%. Potrivit datelor AIEA, acesta este un procentaj care nu este în mod semnificativ sub nivelul de 90%, necesar pentru armele nucleare. Regimul de la Teheran pretinde că foloseşte programul nuclear doar în scopuri civile.

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, şi l-a numit "un......
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...