Două bănci, sancţionate de CNCD, pentru că nu au dat credit unei persoane cu dizabilităţi

Două bănci au fost sancţionate cu amenzi de câte 4.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că au refuzat să acorde credit unei persoane cu dizabilităţi la adaptarea locuinţei pentru nevoile sale.
Economica.net - J, 21 nov. 2013, 17:32
Două bănci, sancţionate de CNCD, pentru că nu au dat credit unei persoane cu dizabilităţi

Potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, „persoanele adulte cu handicap grav si accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pentru achizitionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului”. De aceste prevederi beneficiază şi familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav ori accentuat.

Refuzul de a acorda un credit bancar unei persoane cu dizabilităţi în condiţiile acesti legi constituie o faptă de discriminare, potrivit CNCD.

Colegiul director al CNCD a hotărât, în acest caz, cu unanimitate de voturi, să amendeze două unităţi bancare cu câte 4.000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...