Două milioane de mașini Tesla, chemate la service pentru probleme ale sistemului Autopilot

13 12. 2023
Tesla modele

Producătorul american de mașini electrice Tesla a anunțat o acțiune de chemare voluntară la service care acoperă peste două milioane de vehicule după ce organismul de reglementare în domeniul siguranței auto din SUA (NHTSA) a stabilit că sistemul său de asistență a șoferului Autopilot nu gestionează suficient de bine situațiile de utilizare abuzivă sau cele greșelile generate de o programare defectuoasă.

Măsura este rezultatul unei investigații declanșată de ani mulți de National Highway Traffic Safety Administration și va rămâne deschisă cât timp agenția monitorizează eficacitatea soluțiilor tehnice adoptate de Tesla. Un purtător de cuvânt al NHTSA a declarat că investigația a constatat că modul în care Tesla impune șoferului să rămână atent la trafic în timpul utilizării sistemului de deplasare autonomă Autopilot este inadecvat și ar putea duce la o „utilizare abuzivă”.

„În mod specific, investigația a constatat că designul unic al sistemului Autopilot al Tesla poate genera un control inadecvat din partea șoferului”, a declarat un purtător de cuvânt al NHTSA.

„Tehnologia deplasării automatizate este foarte promițătoare pentru îmbunătățirea siguranței, dar numai atunci când este implementată în mod responsabil. Acțiunea de astăzi este un exemplu de îmbunătățire a sistemelor automatizate prin prioritizarea siguranței”, a menționat NHTSA.

Această acțiune de „recall” care vizează peste două milioane de mașini Tesla este a doua din acest an generată de probleme ale sistemului de conducere automată Tesla. De altfel, tocmai numărul mare de accidente în care au fost implicate în ultima vreme mașini produse de compania americană a dus la investigații amănunțite ale organismelor de reglementare și control.

Citește și:
– Aproape 55.000 de vehicule Tesla Model X, afectate de indicațiile eronate ale unui senzor
– Tesla „cheamă la service” 363.000 de mașini care prezintă risc de accident