Două treimi dintre directorii celor mai mari companii intenţionează să realizeze o investiţie majoră în tehnologie – studiu

 Peste două treimi (68%) dintre directorii generali (CEO) provenind din cele mai mari companii ale lumii intenţionează să realizeze o investiţie majoră în date şi tehnologie în următoarele 12 luni, în timp ce 61% plănuiesc să implementeze o iniţiativă importantă de transformare în aceeaşi perioadă, potrivit studiului global EY CEO Imperative Study 2021.
AGERPRES - lun, 12 apr. 2021, 12:47
Două treimi dintre directorii celor mai mari companii intenţionează să realizeze o investiţie majoră în tehnologie - studiu

Conform unui comunicat al companiei, pandemia provocată de COVID-19 a obligat firmele să îşi reevalueze priorităţile şi să îşi accelereze eforturile de transformare pentru a genera valoare pe termen lung.

În asigurarea succesului proiectelor de transformare, un loc central îl ocupă factorul uman, 68% dintre respondenţi menţionând că cel puţin una dintre priorităţile lor de transformare este legată de importanţa oamenilor, de cultivarea talentelor şi cultura organizaţională.

„Transformarea digitală a companiilor, cu schimbări fundamentale la nivelul modelelor de afaceri şi de operaţiuni, se află de mulţi ani pe agenda directorilor generali. Pandemia a mutat însă acest imperativ din categoria planurilor importante în cea a planurilor urgente. Pe mai departe, liderii trebuie să capteze oportunităţile emergente de creştere pentru companiile lor pentru a-şi consolida poziţia competitivă. Este nevoie nu doar de o strategie bine definită, ci şi de curajul de a regândi întreaga organizaţie cu obiectivul clar de a crea valoare pe termen lung”, consideră Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România şi Moldova şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Regiunea Asiei Centrale.

Studiul, care a analizat rata de creştere a veniturilor companiilor de-a lungul întregii perioade de pandemie, înainte, la apogeu şi perspectivele pentru următorii trei ani, identifică trei grupuri distincte de companii, cu priorităţile şi perspectivele lor de creştere. Companii care prosperă: 34% dintre firmele analizate se bucurau deja de beneficiile unei perioade de creştere financiară înainte de începutul pandemiei, iar acest grup va continua să înregistreze un ritm de creştere mai mare decât concurenţii în următorii trei ani. Directorii generali ai acestor companii valorifică acest moment cheie şi îşi accelerează planurile de transformare.

Un alt grup îl reprezintă cel al companiilor care se menţin la acelaşi nivel: 34% dintre firmele care aveau un ritm de creştere mai lent sau plat în perioada anterioară pandemiei estimează că această tendinţă se va menţine în următorii trei ani şi nu se aşteaptă la nicio schimbare în planurile lor de transformare în acest interval.

Al treilea grup constă din companiile care supravieţuiesc: 32% dintre lideri au menţionat că, înainte de pandemie, organizaţiile lor se confruntau deja cu o scădere a veniturilor. Pentru următorii trei ani, se aşteaptă ca această scădere fie să continue să se adâncească, fie să se stabilizeze, iar planurile lor de transformare să încetinească.

În acest context, în timp ce companiile prospere profită deja de oportunitatea creată, cei din categoriile companiilor care supravieţuiesc şi al celor care abia se menţin la acelaşi nivel trebuie să acţioneze imediat pentru a evita să piardă şi mai mult teren.

Pe măsură ce reglementările privind securitatea şi confidenţialitatea datelor intră în prim-planul dezbaterii publice, discrepanţa dintre capabilităţile tehnologiilor inteligente şi ceea ce sunt dispuşi oamenii să permită acestor inovaţii să facă cu datele lor menţine gradul de neîncredere la un nivel considerabil. Doar 34% dintre respondenţi au afirmat că se bucură de încrederea clienţilor lor în privinţa administrării datelor, subliniind necesitatea ca directorii generali şi conducerile executive să verifice cu atenţie procesele care vizează colectarea, gestionarea şi utilizarea datelor şi să încurajeze transparenţa faţă de clienţi şi faţă de ceilalţi actori interesaţi. Nerezolvarea acestei probleme poate limita creşterea, încetini inovaţia şi frâna eforturile de transformare.

În pofida acestei discrepanţe, 88% dintre respondenţi au declarat că utilizarea ştiinţei datelor pentru a anticipa şi a satisface nevoile clienţilor va reprezenta unul dintre principalii diferenţiatori în următorii cinci ani. În acelaşi timp, 87% dintre respondenţi consideră că oferirea unor experienţe bazate pe date le va creşte avantajele competitive. Pe termen scurt, 41% dintre respondenţi consideră că inteligenţa artificială şi ştiinţa datelor necesită o atenţie sporită din partea conducerilor executive în următoarele 12 luni.

Deşi inovaţia digitală a constituit principalul vector de transformare şi cea mai importantă zonă de interes pentru generarea creşterii, au existat diferenţe semnificative la nivelul sectoarelor. Cea mai notabilă este în cel al energiei, în care mai puţin de o treime dintre respondenţi (32%) consideră că transformarea digitală este prioritară. În schimb, respondenţii din sectorul energiei acordă mai multă atenţie schimbărilor climatice şi riscului geopolitic. În sectorul financiar, puţin peste jumătate dintre respondenţi (51%) acordă prioritate digitalului, iar două treimi (67%) pun accent pe securitatea cibernetică.

Una dintre cele mai pronunţate diferenţe se înregistrează în direcţia generării valorii pe termen lung, care este considerată principala preocupare pentru 69% dintre respondenţii din sectorul producţiei, faţă de doar 17% din respondenţii din sectorul tehnologic.

Conform studiului, 87% dintre respondenţi consideră că, în următorii cinci ani, crearea de valoare pe termen lung pentru toţi actorii implicaţi va fi bine primită şi recompensată de piaţă, în timp ce 91% cred că noile modele de afaceri vor încorpora tot mai multe aspecte ale economiei circulare.

În plus, majoritatea respondenţilor estimează că va exista un standard global pentru măsurarea şi raportarea creării de valoare pe termen lung, iar 80% cred că organizaţia lor va face demersuri importante pentru a integra în propriile operaţiuni aspectele legate de mediu, responsabilitate socială şi guvernanţă corporativă (ESG).

Cu toate acestea, analiza răspunsurilor în raport cu dimensiuni cheie ale valorii pe termen lung, de exemplu cea socială, umană, financiară şi cea legată de clienţi, a relevat o discrepanţă clară între „a spune” şi „a face” sau între intenţie şi execuţie.

Te-ar mai putea interesa și
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu ...
Reprezentanţii companiei Ingka Investments susţin că practicile acesteia de gestionare a pădurilor sunt stabilite în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu, inclusiv cele ale......
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acţionarii Stellantis au aprobat marţi compensaţia pentru conducerea producătorului auto acordată pentru rezultatele ...
Comisia Europeană consultă companiile cu privire la modalitatea de punere în comun a cererii și ofertei de materii prime strategice
Comisia Europeană consultă companiile cu privire la modalitatea de punere în comun a cererii și ofertei de materii prime ...
Comisia Europeană a lansat un sondaj adresat întreprinderilor şi altor părţi relevante interesate de punerea în comun ...
Geely și o companie spaniolă vor produce mașini la fosta uzină Nissan de lângă Barcelona
Geely și o companie spaniolă vor produce mașini la fosta uzină Nissan de lângă Barcelona
Grupul chinez Geely, în parteneriat cu firma spaniolă EV Motors, vor asambla mașini la uzina de lângă Barcelona în ...