Dragnea a depus un amendament privind completarea Legii pensiilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunţat că a depus un amendament pentru completarea Legii pensiilor prin care, spune el, doreşte să corecteze o lege greşită şi să reglementeze posibilitatea cumulului pensiei cu veniturile din activităţi independente.
Economica.net - mar, 24 oct. 2017, 14:54
Dragnea a depus un amendament privind completarea Legii pensiilor

‘Pentru a corecta o lege total greşită şi a reglementa posibilitatea cumulului pensiei cu veniturile din activităţi independente (drepturi de autor, creaţii artistice etc), am depus astăzi un amendament la proiectul de lege privind completarea Legii pensiilor, proiect ce se află în dezbaterea Comisiei de Muncă a Camerei Deputaţilor şi care va fi dezbătut în şedinţa de săptămâna viitoare’, a scris Dragnea, marţi, pe pagina sa de Facebook. 

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...