Dragnea: Săptămâna viitoare nu se va aproba nicio ordonanţă de modificare a OUG 114, trebuie să mai fie discuţii

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat că săptămâna viitoare "nu e nicio şansă" să fie adoptată în Guvern o ordonanţă de urgenţă privind OUG 114, pentru că trebuie să mai fie "câteva discuţii".
Economica.net - S, 16 mart. 2019, 14:23
Dragnea: Săptămâna viitoare nu se va aproba nicio ordonanţă de modificare a OUG 114, trebuie să mai fie discuţii

„Săptămâna viitoare nu e nicio şansă, pentru că trebuie să mai fie câteva discuţii, (…) cred că Guvernul a luat act de această solicitare”, a precizat Dragnea, sâmbătă, după Conferinţa de alegeri de la PSD Ilfov, întrebat dacă există şanse ca, săptămâna viitoare, să fie aprobată o ordonanţă de urgenţă privind modificarea OUG 114.

Pe de altă parte, întrebat dacă a reuşit să vorbească cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, despre o eventuală ordonanţă privind codurile penale, preşedintele PSD a spus că nu a discutat, pentru că nu a avut când.

Precizându-i-se că în raportul MCV recomandarea era ca modificările la legislaţia în materie de Justiţie să nu se facă prin ordonanţă de urgenţă, Dragnea a afirmat: „Din câte ştiu eu, s-a constituit acel grup de lucru, au avut loc nişte întâlniri la Bruxelles, vor continua aceste întâlniri şi, după ce se va ajunge la o concluzie comună, atunci premierul o să informeze. Cred că e mai puţin important modul prin care se adoptă un act normativ. Să nu uităm că s-a adoptat ordonanţă de urgenţă pentru coduri de către Guvernul Cioloş, fără proteste şi fără certuri sau critici, dar să vedem ce discută. Importantă este oportunitatea şi conţinutul textului respectiv, nu lege sau ordonanţă de urgenţă”.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată de Ministerul Finanţelor, de cinci ori peste volumul anunţat, fiind una......
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...