Dragnea convinge chinezii să investească în România: o să vă invit să gustaţi o roşie românescă

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut reprezentanților celei mai importante Asociații agricole chineze să investească în România pentru că pământul este "curat și sănătos" și i-a invitat să guste roșii românești când ajung în țară.
Economica.net - S, 22 mart. 2014, 12:25
Dragnea convinge chinezii să investească în România: o să vă invit să gustaţi o roşie românescă

‘Știm că pământul din România este curat, sănătos (..). O roșie care e crescută în România este mai gustoasă decât orice roșie crescută oriunde în lume. Și cel mai bun test, cel mai bun argument pentru a convinge orice firmă străină să investească în agricultura din România, să investească pentru a produce alimente, este să guste o roșie. Eu am făcut asta de multe ori de-a lungul anilor cu toate delegațiile străine care veneau la mine în Teleorman și nu a existat cineva care să nu constate acest lucru”, a spus Dragnea la o întâlnire cu reprezentanții Asociației chineze pentru dezvoltare agricolă în străinătate.

Liviu Dragnea i-a invitat pe chinezi în România, să facă diferența între produsele românești și cele similare din alte țări: ‘Când ei vor veni la vară, o să le pun pe masă o roșie românească și șapte, opt roșii din alte țări, un ardei românesc, un castravete, chiar și fructe, ca să vadă ce poate să producă pământul ăsta bogat pe care-l avem în țară’.

Asociația chineză pentru dezvoltare agricolă în străinătate a semnat un memorandum de colaborare cu o firmă privată din România, în prezența vicepremierului Dragnea.

„Au stabilit ca un corespondent al lor în România cu care au semnat un acord să fie punctul lor de contact care să le faciliteze accesul la informații, la oportunități de investiții în România. (…) Ei vor să investească în silozuri, în capacități de producție și de procesare a produselor agricole. Se interesează foarte serios de industria alimentară”, a explicat Dragnea.

Asociația chineză pentru dezvoltare agricolă este o instituție neguvernamentală iar volumul de desfacere în 2013 a însumat circa 160 de miliarde yoani. Firmele care fac parte din această asociație au un număr total de angajați de circa 500.000 și gestionează în China și în străinătate aproximativ 500.000 de hectare de teren agricol.

La întâlnirea cu vicepremierul român a participat și managerul de marketing de la China Export & Credit Insurance Corporation (SINOSURE), care avizează investițiile companiilor chinezești în străinătate și le finanțează. SINOSURE a finanțat investiții ale firmelor chinezești în alte țări în valoare de 351 de miliarde de dolari.

Vicepremierul Liviu Dragnea efectuează o vizită de lucru în China în perioada 20-26 martie și are o serie de întâlniri la nivel înalt cu oficiali chinezi pentru a analiza stadiul implementării acordurilor semnate în noiembrie anul trecut, în cadrul vizitei la București a premierului chinez Li Keqiang.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Începe construcției bateriei de 120 MWh pe care danezii de la Eurowind o pun la Teiuș
FOTO Începe construcției bateriei de 120 MWh pe care danezii de la Eurowind o pun la Teiuș
Eurowind Energy România, prin compania afiliată Teiuș Solar S.R.L., anunță că echipamentele principale pentru sistemul de stocare a energiei electrice în baterii (BESS) de la Teiuș au ajuns......
Damen Shipyards Mangalia, scos la vânzare. MSC și Rheinmetall vizitează astăzi cel mai mare şantier naval din România
Damen Shipyards Mangalia, scos la vânzare. MSC și Rheinmetall vizitează astăzi cel mai mare şantier naval din România
Damen Shipyards Mangalia urmează să fie vândut, a anunțat CITR, administratorul judiciar al companiei care a depus planul ...
VIDEO Metroul de Otopeni: A doua „cârtiță” a ajuns la Gara Băneasa
VIDEO Metroul de Otopeni: A doua „cârtiță” a ajuns la Gara Băneasa
Metrorex anunță miercuri că scutul de forare „Sfânta Ana” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, ...
Criza din Strâmtoarea Ormuz provocată de războiul din Iran ar putea accelera tranziţia energetică a Chinei – analiză
Criza din Strâmtoarea Ormuz provocată de războiul din Iran ar putea accelera tranziţia energetică a Chinei – analiză
Creşterea tensiunilor în Orientul Mijlociu şi ameninţările asupra Strâmtorii Ormuz riscă să afecteze aprovizionarea ...