Dragu: Creşterea economică este sustenabilă şi se bazează pe investiţii private. Cele publice, insuficiente şi ineficiente

Creşterea economică în România este sustenabilă, având în vedere că, în 2015, investiţiile au crescut cu 7,5%, peste consumul final, care a avansat cu doar 5,2%, însă investiţiile publice rămân insuficiente şi ineficiente, iar pentru consolidarea situaţiei economice este necesară continuarea reformelor structurale, susţine ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
Economica.net - mie, 09 mart. 2016, 09:48
Dragu: Creşterea economică este sustenabilă şi se bazează pe investiţii private. Cele publice, insuficiente şi ineficiente

‘În România, creşterea economică este sustenabilă şi se bazează pe investiţii. Avem un ritm de creştere în zona investiţiilor de 7,5% în 2015 şi o majorare a consumului final de 5,2%, deci investiţiile rămân motorul în creştere. Ajustarea dezechilibrelor externe este preponderent structurală, structura exporturilor s-a îmbunătăţit îndeosebi datorită exporturilor de medie şi înaltă tehnologie şi, nu în ultimul rând, suntem conştienţi că pentru menţinerea acestor tendinţe pozitive şi de creştere sustenabilă avem nevoie de creştere sustenabilă a PIB, avem nevoie de continuarea reformelor structurale’, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, cu ocazia prezentării Raportului de ţară pentru România, realizat de Comisia Europeană.

Potrivit acesteia, raportul CE oferă o evaluare corectă a economiei româneşti, dar există şi elemente care nu au fost surprinse în document.

‘Considerăm că elementele surprinse de raport sunt corecte, este o evaluare lucidă şi corectă, dar anumite elemente nu pot fi închise pe termen scurt, ci este nevoie de o perioadă mai lungă pentru rezolvarea lor. În privinţa condiţiilor din piaţa muncii, raportul menţionează că problemele persistă. Este adevărat, le avem în vedere, dar soluţionarea acestor probleme reprezintă o chestiune pe termen lung. Eficienţa sistemului de protecţie socială şi a celui de sănătate rămân limitate, este adevărat, dar şi acestea sunt obiective care se realizează pe termen lung’, a mai spus Anca Dragu.

Pe de altă parte, în documentul CE se menţionează faptul că dezechilibrele bugetare s-au atenuat treptat, în România, iar condiţiile de finanţare au fost stabile şi favorabile şi au susţinut investiţiile străine. În schimb, raportul arată că veniturile fiscale sunt relativ scăzute, 31% – 32% din PIB, faţă de media UE de 45% din PIB, dar componenţa acestor venituri fiscale este una adecvată, având în vedere că la taxele şi impozitele indirecte România este mult peste media UE, însă la impozite directe mult sub această medie, a adăugat ministrul Finanţelor.

În ceea ce priveşte elementele care nu au fost cuprinse în Raport, ministrul Finanţelor a menţionat faptul că investiţiile s-au redresat după scăderea din 2013 şi se aşteaptă ca această evoluţie să se menţină şi chiar să se îmbunătăţească pe termen mediu.

‘Investiţiile publice se confruntă cu provocări considerabile în continuare. În tehnologie, investiţiile sunt limitate, iar cele din infrastructură sunt şi ineficiente şi insuficiente’, a explicat Anca Dragu, precizând că se lucrează constant la îmbunătăţirea situaţiei în acest domeniu.

Totuşi, şeful de la Finanţe a subliniat faptul că rata de investiţii din România în 2015 a fost peste media UE, ceea ce arată sustenabilitatea acestui proces, dar pe baza sectorului privat şi mai puţin datorită sectorului public.

‘Investiţiile publice ca procent în PIB se situează peste media UE, dar România stă la fel şi la nevoi’, a subliniat Anca Dragu.

Cu toate acestea, România se situează pe locuri fruntaşe în UE în ceea ce priveşte PIB-ul potenţial, a cărui creştere potenţială se află acum la nivelul de 3% şi chiar la dinamica acestui indicator, având în vedere evoluţia de la 1%, în 2011, la 3,8%, în 2017.

Te-ar mai putea interesa și
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
Primarul general Ciprian Ciucu consideră că ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, pentru că principalul său client este PMB....
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, este de părere că bugetul Capitalei este prost construit structural ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a adus șenilate la Cernica, pe lotul 4 Nord
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a adus șenilate la Cernica, pe lotul 4 Nord
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde cel mai mare ...
Romsilva vinde lemn pentru foc, începând din acest an, prin magazinul său online
Romsilva vinde lemn pentru foc, începând din acest an, prin magazinul său online
Potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, populaţia poate achiziţiona, începând din acest an, lemn pentru foc ...