Dragu, MFP: Proiectul pe care mi-l asum vizează strict simplificarea şi debirocratizarea. Nu mărim taxele şi impozitele

Ministerul Finanţelor Publice va posta, în câteva zile, pe site-ul propriu, un proiect de modificare a Codului fiscal care vizează strict simplificarea şi debirocratizarea, în niciun caz creşteri de taxe şi impozite, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Anca Dragu.
Economica.net - mie, 07 sept. 2016, 10:04
Dragu, MFP: Proiectul pe care mi-l asum vizează strict simplificarea şi debirocratizarea. Nu mărim taxele şi impozitele

‘Avem în vedere câteva măsuri de simplificare. În câteva zile vom posta pe site-ul ministerului, pentru consultare publică, proiectul pe care eu, ca ministru al Finanţelor, mi-l asum. Repet, este vorba numai şi numai de simplificări şi procese de debirocratizare; în niciun caz nu va creşte povara fiscală, nu va creşte vreO taxă sau vreun impozit, fie că este vorba de persoane fizice, persoane fizice autorizate sau persoane juridice’, a explicat, la Digi 24, Anca Dragu.

Aceasta a precizat că solicitarea sa a fost de a se găsi soluţii pentru simplificare şi debirocratizare, pentru crearea unor condiţii mai bune în vederea desfăşurării activităţii economice.

‘Solicitarea mea a fost foarte clară: aceea de a găsi soluţii pentru simplificare şi debirocratizare, pentru crearea unor condiţii mai bune pentru desfăşurarea activităţii economice. După cum am spus de la bun început, predictibilitatea fiscală este foarte importantă în actul guvernamental şi pentru activitatea economică. Eu nu renunţ la acest principiu’, a mai spus ministrul Finanţelor.

Aceste precizări vin în urma unor informaţii apărute în presă, care citează un proiect de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal obţinut de Profit.ro, conform cărora contribuţiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii vor fi scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS.

De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de graţie, respectiv până pe 31 martie 2017, ca să fie declarate şi impozitate cu 16%. După această dată, dacă vor fi depistate de Fisc, vor fi taxate cu 75%.

Ministrul Finanţelor afirmă însă că nu a ajuns la ea un astfel de proiect şi nu îşi asumă aceste modificări.

‘În acest moment, la Ministerul Finanţelor lucrăm la un proiect de simplificare a măsurilor din Codul fiscal. În niciun caz nu vom creşte taxe sau impozite, indiferent că e vorba de impozit pe venit, pe profit sau contribuţii (…) Nu a ajuns pe masa mea un asemenea proiect (de majorare a taxelor şi contribuţiilor – n. r). Nu îmi asum aceste modificări. Repet, vizăm măsuri clare de simplificare a unor situaţii din Codul fiscal. În 2-3 zile maxim îl vom pune în dezbatere publică’, a spus Anca Dragu, la Realitatea TV.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...