Drapelul de stat al Rusiei ar putea fi înlocuit cu steagul Imperiului rus – proiect de lege

Deputatul Mihail Degtiarev în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), din partea Partidului Liberal Democrat (LDPR, al lui Vladimir Jirinovski), a introdus miercuri în Cameră un proiect de lege cu privire la înlocuirea drapelului de stat al Federaţiei Ruse (alb-albastru şi roşu) cu steagul Imperiului rus negru-galben-alb, informează agenţia de presă ITAR-TASS.
Economica.net - mie, 16 iul. 2014, 10:35
Drapelul de stat al Rusiei ar putea fi înlocuit cu steagul Imperiului rus - proiect de lege

Actualul tricolor a fost adoptat fără o dezbatere publică, a motivat el.

Deoarece amendamentele propuse vizează legea constituţională federală ‘cu privire la drapelul de stat al Federaţiei Ruse’ pentru adoptarea acestora este nevoie de două treimi din voturi, adică minimum 300.

Mihail Degtiarev este cunoscut ca autorul unor proiecte de legi de răsunet, cum ar fi interzicerea circulaţiei dolarilor americani pe teritoriul Federaţiei Ruse, o idee care la vremea respectivă a fost catalogată de reprezentanţi ai comisiei de profil din Dumă drept un ‘populism periculos’.

Într-o vreme, parlamentarul LDPR pleda ca imaginea vulturului bicefal (de pe stema Federaţiei Ruse, preluată din heraldica imperială) să fie inserată pe uniformele şcolare, în scopul de a promova patriotismul, o iniţiativă ce a fost de asemenea respinsă.

Probabil şi această nouă iniţiativă a sa va avea aceeaşi soartă, estimează unii observatori. Reprezentanţi ai ‘Rusiei Unite’ (partidul de guvernământ) au declarat deja că schimbarea prea frecventă a simbolurilor de stat este incorectă.

Te-ar mai putea interesa și
Retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care costă 3,7 miliarde de euro, ar putea costa și mai mult. Se cere actualizarea studiului de fezabilitate pentru actualizarea costurilor
Retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care costă 3,7 miliarde de euro, ar putea costa și ...
Proiectul retehnologizării Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care este oficial început, va face obiectul unui nou studiu de fezabilitate, pentru că se impune o reevaluare a......
Industrie – Numărul comezilor noi din sectorul de prelucrare a scăzut cu 3%, în primele şase luni (INS)
Industrie – Numărul comezilor noi din sectorul de prelucrare a scăzut cu 3%, în primele şase luni (INS)
Industria prelucrătoare a înregistrat o scădere cu 3% a numărului de comenzi noi, în primele şase luni ale anului curent, ...
SUA vrea să revoce mii de vize turistice şi de afaceri ale celor care ulterior solicită azil
SUA vrea să revoce mii de vize turistice şi de afaceri ale celor care ulterior solicită azil
Guvernul SUA intenţionează să revoce vizele turistice şi de afaceri ale miilor de persoane care, după obţinerea acestor ...
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 comparativ cu perioada ...