Drulă: Astăzi a fost încărcată pe sistemul de licitații publice documentația A7 Ploiești – Buzău

Documentația pentru tronsonul de autostradă A7 Ploiești (Dumbrava) - Buzău a fost urcată miercuri în sistemul de licitații publice, pentru validarea de către Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP), a anunțat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. După validarea de către ANAP, licitația va fi publică pe SEAP pentru depunerea de oferte.
Ion Dobreanu - mie, 26 mai 2021, 12:05
Drulă: Astăzi a fost încărcată pe sistemul de licitații publice documentația A7 Ploiești - Buzău
„Licitația pentru primul tronson din A7, cei 63 de kilometri dintre Autostrada A3 (Dumbrava) și Buzău, trimisă la ANAP. Licitația este pentru execuția lucrărilor, adică efectiv construire. Proiectul tehnic de execuție este deja făcut și parte din documentație. Asta înseamnă că imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren”, a subliniat Drulă.
Termen de execuție a lucrărilor: 20 de luni
Autostrada este împărțită în 3 loturi:
1) Nod Dumbrava pe A3 București – Ploiești -> Mizil: 21km
2) Mizil – Pietroasele: 28,35km
3) Pietroasele – Buzău: 13,90km
Sunt prevăzute 6 noduri rutiere (vedeti planșele pentru amplasare), 42 de poduri/pasaje/viaducte, 4 parcări/spații de servicii și 2 centre de întreținere. Perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi și stații de încărcare pentru vehicule electrice în spațiile de servicii.
„A7 este coloana vertebrală a Moldovei. 320km de la Pașcani pâna la autostrada A3 București-Ploiești (Dumbrava), trecând pe lângă Bacău, Adjud, Focșani și Buzău. A7 este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră propus în PNRR. Ne propunem ca până la sfârșitul verii să scoatem la licitație sectorul Buzău-Focșani, iar până la sfârșitul anului Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani”, a conchis Drulă.

Ploiești-Buzău va fi astfel primul tronson din A7 Ploiești – Pașcani scos la licitație pentru construcție, după ce anul trecut a fost inaugurată secțiunea de 16 kilometri din A7, parte a Centurii Bacău.

Potrivit ministrului Transporturilor, sectorul Ploiești – Buzău ar trebui să fie gata până în 2024, poate chiar la sfârșitul anului 2023.

UPDATE

CNAIR a anunțat că a inițiat procedura de achiziție publică a contractelor de EXECUȚIE LUCRĂRI AUTOSTRADA PLOIEȘTI – BUZĂU prin transmiterea documentație de atribuire către ANAP în vederea verificării.
Acest sector de autostradă este împărțit în 3 loturi, astfel:
🟣LOT 1 Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000
🟣LOT 2 Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350
🟣LOT 3 Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250
În cadrul acestor contracte, în lungime de 63,25 km, se vor executa 42 de poduri și pasaje.

Citește și Autostrada Ploiești – Buzău: Construcția va dura trei ani și va costa până la 4,68 de miliarde de lei – indicatori tehnico – economici

Te-ar mai putea interesa și
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare a energiei în baterii) de mari dimensiuni din România, BESS Scornicești,......
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Producătorul auto german Audi a livrat clienţilor cu aproape 20% mai puţine autovehicule în trimestrul al treilea al ...
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ...