„Autostrada Ford” – S-a deschis circulația pe lotul care ocolește Slatina din Drumul Expres Craiova – Pitești – VIDEO

S-a deschis circulația pe lotul 2, tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova - Pitești, a anunțat joi dimineața ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Acest lot de 21,35 de kilometri se adaugă celor 18,5 km ai lotului 1, pe care se circulă încă din luna aprilie.
Anemona Andone - J, 28 iul. 2022, 09:58

„Cei aproape 40 de km ai primului Drum Expres din România elimină una dintre cele mai mari probleme de pe ruta Pitești – Craiova: aglomerația provocată de tranzitarea orașelor Slatina și Balș. Prin ocolirea celor două localități se scurtează considerabil timpul de deplasare și crește gradul de siguranță pe acest traseu care asigură legătura rutieră între Muntenia și Oltenia”, a transmis Grindeanu.

Construcția celor aproximativ 40 de km ai Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești a început în luna septembrie 2019.

Și Tronsoanele 3 și 4, construite de același antreprenor român (grupul UMB), avansează foarte bine, potrivit ministrului.

Pe Tronsonul 3 stadiul fizic al lucrărilor a depășit în acest moment 30%, iar activitățile de proiectare pentru Tronsonul 4 sunt avansate.

În acest ritm circulația pe cei 31,75 de km ai Tronsonului 3 ar putea fi deschisă chiar anul viitor (2023), iar pe cei 31,82 km ai Tronsonului 4 se va putea circula în anul 2024, a estimat ministrul Transporturilor.

„Din păcate, Antreprenorul italian care lucrează pe tronsonul 1 (între Centura Nord Craiova și intrarea în Balș) are mari întârzieri. Stadiul fizic de doar 52% arată că pe acest tronson de 17,7 km nu va putea fi deschisă circulația până la sfârșitul anului, așa cum prevede contractul’, a continuat Grindeanu.

Întregul proiect al Drumului Expres Craiova-Pitești, în lungime de peste 120 de km, este finanțat din bani europeni (POIM 2014 – 2021).

 

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...