Drumul Expres Suceava – Siret: Primii 43 de kilometri intră în linie dreaptă. Au fost semnate contractele

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunță că a semnat vineri contractele pentru proiectarea și execuția primelor două loturi ale Drumului Expres Suceava – Siret, în valoare totală de 3,72 miliarde lei (fără TVA), cu asocierea româno-ucraineană Far Foundation SRL – Automagistral Pivden SRL – Lincor Trans SRL.
Anemona Andone - vin, 29 mai 2026, 12:36
Drumul Expres Suceava - Siret: Primii 43 de kilometri intră în linie dreaptă. Au fost semnate contractele

drum

– Lotul 1 (Suceava – Dărmănești) – 18,6 km, 2,09 miliarde lei (fără TVA): 9 luni proiectare, 24 de luni execuție.

– Lotul 2 (Dărmănești – Bălcăuți) – 24,45 km, 1,63 miliarde lei (fără TVA): 12 luni proiectare, 24 de luni execuție.

Drum finanțat prin fonduri militare

„Ambele loturi fac parte din pachetul de obiective cu rol dual – civil și militar – și vor fi finanțate prin programul SAFE, la momentul operaționalizării acestuia”, spune Pistol.

Potrivit lui, pe traseul celor două loturi vor fi construite 57 de structuri (poduri, pasaje și viaducte) și 4 noduri rutiere: Suceava Nord (DN29A), Suceava Vest (DN2–DN2P), DN2–DN2H (Rădăuți) și DN2 (Siret Sud). Vor fi amenajate și parcări dotate cu stații de încărcare pentru autovehicule electrice.

Drumul Expres Suceava – Siret, în lungime de 55,7 km, se construiește în prelungirea A7 (Autostrada Moldovei) și va conecta infrastructura rutieră a României cu cea a Ucrainei.

„Construim infrastructură rutieră de mare viteză care dezvoltă economia României și întărește apărarea țării”, conchide șeful CNAIR.

Amintim că luni Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestațiile depuse pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava – Siret, confirmând astfel rezultatul stabilit de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...