DSU pierde al doilea proces cu o localitate aflată în carantină, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis contestația comunei Seleuş

Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri cererea autorităţilor locale din Seleuş, judeţul Arad, de anulare a ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a două localităţi ale comunei, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 12 aug. 2020, 17:09
DSU pierde al doilea proces cu o localitate aflată în carantină, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis contestația comunei Seleuş

Pe de altă parte, instanţa a respins cererea primarului din Seleuş de acordare de despăgubiri, însă decizia nu este definitivă.

„Admite în parte acţiunea. Anulează Ordinul DSU nr. 4659263/01.08.2020. Respinge capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs în termen de 2 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 12.08.2020, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanţei.

Este al doilea proces pierdut în instanţă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, după ce Curtea de Apel a ridicat, pe 4 august, carantina în comuna Gornet, judeţul Prahova.

Pe 6 august, primarul din Seleuş a anunţat că a atacat în instanţă ordinul prin care două localităţi ale comunei au fost plasate în carantină începând din 1 august, motivând că măsura nu se justifică, în condiţiile în care în ultima săptămână au fost confirmate doar cinci cazuri noi.

„Am atacat la Curtea de Apel Bucureşti ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, nr. 4659263 din 1 august, prin care s-au carantinat localităţile Seleuş şi Moroda. Iniţial, am susţinut ideea carantinei, pentru că am avut 55 de cazuri, dar apoi am avut doar câteva cazuri noi şi nu se mai justifică o astfel de măsură. Am luat decizia să apelez la instanţă şi pentru că locuitorii comunei mi-au cerut o reacţie, fiind foarte nemulţumiţi. Noi suntem recunoscuţi pentru cultivarea legumelor, iar localnicii îşi vând produsele în toată ţara, mai ales în Ardeal. De când s-a auzit că suntem în carantină, producătorii din Seleuş au mari dificultăţi în a-şi vinde mărfurile, clienţii se feresc de ei când află de unde provin. Au fost cazuri în care nici nu au mai fost primiţi să vândă în anumite pieţe”, declara atunci, pentru AGERPRES, primarul din Seleuş, Cristian Branc.

Edilul spunea că a depus la instanţă „date şi informaţii care descriu realitatea cu care oamenii din comuna Seleuş se confruntă”.

Focarul de COVID-19 din Seleuş a fost anunţat de autorităţile din Arad în 22 iulie. Ulterior, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad a decis să plaseze în carantină localităţile Seleuş şi Moroda, din aceeaşi comună, iar măsura a fost confirmată printr-un ordin al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...