Dubla majoritate în adunarea reconvocată a asociaţilor – opinie avocat Andrei Şărban

Adaugă-ne ca sursă preferată

Rezumat

Prin Decizia nr. 9 din 21 septembrie 2026, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că hotărârile adoptate în adunările generale reconvocate ale asociaților unei societăți cu răspundere limitată trebuie adoptate cu dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia. Lucrarea analizează soluția, arătând că instanța supremă nu a ales niciunul dintre cele două poluri ale divergenței, ci o cale de mijloc al cărei element decisiv este baza de calcul a majorității: nu totalitatea asociaților și a capitalului social, ci asociații prezenți și părțile sociale pe care aceștia le dețin.

Sunt examinate apoi consecințele asupra acțiunilor în anularea hotărârilor adunării generale, efectul temporal al dezlegării asupra dosarelor pendinte și zonele rămase nelămurite până la publicarea motivării. Analiza ține seama și de abrogarea art. 192 alin. (2) din Legea societăților nr. 31/1990, operată prin Legea nr. 265/2022, precum și de faptul că aceeași lege a introdus art. 7 lit. d1), fără a restaura unanimitatea ca regulă generală de modificare a actului constitutiv.

Cuvinte-cheie: societate cu răspundere limitată; adunare generală reconvocată; dublă majoritate; recurs în interesul legii; acțiune în anulare; art. 192 alin. (1); art. 193 alin. (3).

I. Problema de drept

a) Cele două texte

Divergența soluționată prin Decizia nr. 9/2026 s-a născut din raportul dintre două dispoziții ale Legii societăților nr. 31/1990, republicată, redactate la distanță una de cealaltă și fără o corelare explicită.

Prima este art. 192 alin. (1), potrivit căruia „adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel”. Textul instituie regula dublei majorități: pe cap de asociat și pe părți sociale, cumulativ. Forma citată este cea în vigoare; alineatul nu a fost modificat prin Legea nr. 265/2022.

A doua este art. 193 alin. (3), potrivit căruia „dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți”. Nici acest alineat nu a suferit modificări de conținut.

Sursa conflictului este formularea finală a celui de-al doilea text. Sintagma „oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți” poate fi citită fie ca o regulă privind cvorumul — adunarea reconvocată se poate ține indiferent câți se prezintă —, fie ca o regulă privind majoritatea — adunarea reconvocată poate decide indiferent de proporția voturilor. Legea nu folosește cuvântul „cvorum”; distincția este una de interpretare, nu de terminologie legală.

b) Cele două interpretări

Prima interpretare, pe care o vom numi restrictivă, susține că art. 193 alin. (3) derogă exclusiv de la cerința de prezență. Majoritatea rămâne cea de la art. 192 alin. (1), raportată la totalitatea asociaților și a părților sociale. Consecința practică este că, dacă la a doua adunare se prezintă asociați care nu dețin majoritatea absolută a capitalului, nicio hotărâre nu poate fi adoptată — ceea ce golește de conținut mecanismul reconvocării, întrucât a doua adunare eșuează din exact aceeași cauză ca prima.

A doua interpretare, pe care o vom numi permisivă, susține că textul derogă și de la cerința majorității. Adunarea reconvocată decide cu voturile celor prezenți, oricâți ar fi și oricât capital ar reprezenta. Consecința practică este că un asociat minoritar, singurul prezent, poate adopta valabil hotărâri — ceea ce transformă absența celorlalți într-o cedare totală a controlului.

Ambele interpretări sunt susținute de litera textului, iar fiecare dintre ele produce, dusă la capăt, un rezultat inacceptabil. Prima face reconvocarea inutilă; a doua o face periculoasă. Aceasta este configurația clasică în care intervenția instanței supreme devine necesară.

II. Decizia nr. 9 din 21 septembrie 2026

a) Datele deciziei

Recursul în interesul legii a fost formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a format obiectul dosarului nr. 833/1/2026. Soluția a fost pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2026 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

b) Dispozitivul

Potrivit minutei publicate pe pagina oficială a instanței supreme, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii și a stabilit că:

„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 193 alin. (3) raportat la art. 192 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul adunărilor generale reconvocate ale asociaților, hotărârile trebuie adoptate cu dublă majoritate, atât a numărului de asociați prezenți, cât și a părților sociale reprezentate de aceștia.”

Minuta încheie cu formula uzuală „Obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”, care nu face dezlegarea imediat obligatorie, ci trimite la regimul de publicare analizat mai jos.

c) Statutul deciziei la data redactării

Potrivit art. 517 alin. (3) din Codul de procedură civilă, decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare și se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

La data redactării prezentei lucrări, 7 octombrie 2026, pagina oficială a Înaltei Curți conține minuta deciziei, dar nu și considerentele. Termenul de motivare de 30 de zile nu a expirat (curge până la 21 octombrie 2026), iar publicarea în Monitorul Oficial nu a fost identificată. Rezultă că dezlegarea nu produce încă efectul obligatoriu prevăzut de art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Precizarea nu este formală: ea deschide o fereastră temporală ale cărei consecințe sunt analizate în secțiunea a V-a.

Pe cale de consecință, analiza care urmează se întemeiază exclusiv pe dispozitiv. Considerentele, odată publicate, pot clarifica punctele pe care le semnalăm ca rămase deschise; nu le putem anticipa și nu le vom presupune.

III. Ce stabilește, de fapt, dezlegarea

a) Calea de mijloc

Lectura superficială a titlului dezlegării — „dublă majoritate” — ar sugera că instanța supremă a îmbrățișat interpretarea restrictivă, trimițând integral la art. 192 alin. (1). Nu aceasta este soluția.

Elementul decisiv se află în determinarea bazei de calcul. Dispozitivul cere dubla majoritate „atât a numărului de asociați prezenți”, cât și a „părților sociale reprezentate de aceștia”. Baza de calcul nu este, prin urmare, totalitatea asociaților și totalitatea capitalului social, ci exclusiv asociații prezenți la adunarea reconvocată și părțile sociale pe care aceștia le dețin.

Înalta Curte a respins, așadar, ambele poluri. A respins interpretarea permisivă, pentru că menține cerința unei duble majorități, iar nu simpla decizie a celor prezenți, oricare ar fi raportul dintre ei. A respins și interpretarea restrictivă, pentru că nu raportează majoritatea la totalul asociaților și al capitalului, ci la adunarea efectiv întrunită.

Soluția conservă astfel ambele rațiuni ale textelor: art. 193 alin. (3) își păstrează utilitatea, pentru că adunarea reconvocată poate decide chiar cu o prezență redusă; art. 192 alin. (1) își păstrează principiul, pentru că structura dublă a majorității — pe cap de asociat și pe capital — rămâne intactă, dar calculată pe o altă bază.

b) Trei ipoteze de calcul

Diferența dintre cele trei soluții posibile se vede cel mai clar numeric. Presupunem o societate cu răspundere limitată cu cinci asociați și o sută de părți sociale, în care prima adunare a eșuat, iar la adunarea reconvocată se prezintă trei asociați deținând împreună patruzeci de părți sociale. Majoritatea absolută înseamnă, în toate ipotezele, mai mult de jumătate din baza de calcul.

În interpretarea restrictivă, hotărârea ar necesita votul a cel puțin trei asociați din cinci și al cel puțin cincizeci și unu de părți sociale din o sută. Cum cei prezenți dețin numai patruzeci de părți sociale, nicio hotărâre nu poate fi adoptată, oricare ar fi votul lor. Reconvocarea este inutilă.

În interpretarea permisivă, ar fi suficient votul oricăruia dintre cei prezenți, întrucât textul ar fi înlăturat orice cerință de majoritate. Un singur asociat, deținând cinci părți sociale, ar putea adopta hotărâri opozabile celorlalți patru.

În soluția consacrată de Decizia nr. 9/2026, hotărârea necesită votul a cel puțin doi dintre cei trei asociați prezenți, care să dețină împreună mai mult de douăzeci din cele patruzeci de părți sociale prezente — deci cel puțin douăzeci și unu. Ambele condiții trebuie îndeplinite cumulativ. Mecanismul rămâne operant, dar nu permite unui singur participant, dintre mai mulți prezenți, să dispună de societate dacă nu întrunește ambele majorități.

c) Cazul asociatului majoritar în capital, minoritar numeric

Configurația care pune cel mai clar în evidență efectul dezlegării este aceea în care puterea economică și puterea numerică nu coincid.

Presupunem o societate cu cinci asociați, în care unul deține optzeci din o sută de părți sociale, iar ceilalți patru dețin câte cinci. Prima adunare eșuează prin absența celor patru. La adunarea reconvocată se prezintă numai asociatul majoritar.

Sub interpretarea permisivă, el ar fi adoptat singur hotărârile. Sub dezlegarea din 2026, rezultatul nu este încă tranșat: cerința majorității numărului de asociați prezenți este, literal, îndeplinită de unicul participant, iar cerința majorității părților sociale prezente este de asemenea îndeplinită, întrucât el deține integralitatea lor. Ipoteza este reluată ca întrebare deschisă în secțiunea următoare. Ceea ce dispozitivul stabilește fără echivoc este altceva:

– dacă la adunare se prezintă și un alt asociat, majoritarul în capital nu poate decide singur, oricâte părți sociale ar deține, pentru că nu întrunește majoritatea numărului de asociați prezenți.

Simetric, dacă la adunarea reconvocată se prezintă trei dintre asociații mici, deținând împreună cincisprezece părți sociale, iar asociatul care deține optzeci la sută lipsește, hotărârea poate fi adoptată cu votul a doi dintre cei prezenți, care împreună dețin zece din cele cincisprezece părți sociale prezente. Ambele majorități sunt întrunite: două din trei pe cap de asociat, zece din cincisprezece pe părți sociale. Hotărârea este valabilă în absența asociatului majoritar în capital.

Regula practică care se desprinde, fără a o transforma într-un slogan, este următoarea. Capitalul continuă să conteze, dar numai în interiorul bazei celor prezenți. Absența majoritarului în capital poate fi depășită de cei care se prezintă, dacă întrunesc dubla majoritate calculată asupra lor. Prezența lui, dacă este însoțită de cel puțin un alt asociat, îi conservă controlul pe părți sociale numai în măsura în care obține și majoritatea pe cap de asociat prezent. Pentru asociatul majoritar, absența de la adunarea reconvocată nu mai este un risc teoretic.

d) Punctele rămase deschise

Dispozitivul nu răspunde la toate întrebările pe care practica le va ridica, iar onestitatea analizei cere să le enumerăm ca atare, fără a le atribui instanței soluții pe care nu le-a formulat.

1. Ipoteza prezenței unui singur asociat la adunarea reconvocată. Aplicată literal, cerința majorității numărului de asociați prezenți este îndeplinită de acel unic participant, iar cerința majorității părților sociale reprezentate de cei prezenți este de asemenea îndeplinită. Rezultatul ar fi, în această ipoteză singulară, identic cu cel al interpretării permisive. Considerentele vor trebui să arate dacă soluția presupune o pluralitate minimă de participanți. Până atunci, a afirma că dezlegarea exclude întotdeauna decizia asociatului unic prezent este o extrapolare.

2. Societatea cu doi asociați în proporție egală. Dacă la adunarea reconvocată se prezintă unul singur, se regăsește ipoteza precedentă, cu miza suplimentară că textul ar oferi instrumentul de deblocare a unei societăți paralizate — sau, în funcție de perspectivă, instrumentul de preluare a controlului prin absența celuilalt. Ipoteza se intersectează cu art. 7 lit. d1), examinat în secțiunea a IV-a.

3. Raportul cu clauza derogatorie din finalul art. 192 alin. (1), potrivit căreia regula majorității se aplică „în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel”. Dezlegarea nu precizează dacă o clauză statutară care stabilește o altă majoritate se aplică și adunării reconvocate, iar dacă da, cu ce bază de calcul.

Semnalăm aceste trei chestiuni ca întrebări deschise, nu ca soluții. Orice afirmație contrară, în absența considerentelor, ar fi o extrapolare.

IV. Contextul normativ modificat: abrogarea art. 192 alin. (2)

a) Modificarea

Analiza dezlegării nu poate ignora o modificare legislativă anterioară, care îi schimbă substanțial miza practică.

În forma sa anterioară, art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevedea că, „pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel”.

Acest text este abrogat. Abrogarea a fost operată prin pct. 39 al art. 129 din Legea nr. 265 din 22 iulie 2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din 26 iulie 2022. Potrivit art. 141 alin. (1) din aceeași lege, actul intră în vigoare la 4 luni de la publicare, cu excepțiile expres prevăzute, deci la 26 noiembrie 2022. Pct. 39 are conținutul: „La articolul 192, alineatul (2) se abrogă.”

b) Consecința, cu două limite

Până la 26 noiembrie 2022, modificarea actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată reclama, ca regulă legală, unanimitatea. Mecanismul reconvocării prevăzut de art. 193 alin. (3) avea, în această materie, o importanță limitată: oricât de mult ar fi fost relaxate cerințele pentru adunarea reconvocată, cerința unanimității din alin. (2) rămânea un obstacol de sine stătător pentru categoria de hotărâri cu adevărat sensibile.

După abrogare, acea regulă legală a dispărut. În lipsa unei clauze statutare contrare, modificarea actului constitutiv intră sub regula generală a art. 192 alin. (1), iar prin aceasta devine accesibilă mecanismului adunării reconvocate, în condițiile dezlegării din 2026. Majorări și reduceri de capital, cesiuni care presupun modificarea actului constitutiv, schimbarea obiectului de activitate ori transformarea societății nu mai sunt, prin lege, rezervate unanimității.

Prima limită este rezerva din finalul art. 192 alin. (1). Abrogarea nu rescrie actele constitutive. O clauză care prevede expres că modificarea actului constitutiv se adoptă cu votul tuturor asociaților rămâne aplicabilă, pentru că legea însăși o îngăduie. Schimbarea de regim profită societăților al căror act constitutiv nu conține o astfel de stipulație autonomă și se întemeiau numai pe fostul alineat (2). Verificarea actului în forma în vigoare la data adunării este, prin urmare, prealabilă oricărei discuții despre majoritatea legală.

A doua limită este art. 7 lit. d1) din Legea nr. 31/1990, introdus tot prin Legea nr. 265/2022 și în vigoare. Actul constitutiv al societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată trebuie să cuprindă „modalitatea de adoptare a hotărârilor adunării generale a asociaților, cu votul tuturor asociaților, în cazul în care, datorită parității participării la capitalul social, nu poate fi stabilită o majoritate absolută”. Textul nu restaurează unanimitatea ca regulă generală de modificare a actului constitutiv. El impune o mențiune obligatorie pentru ipoteza de paritate și devine relevant tocmai în configurația anunțată în secțiunea a VIII-a. Nu trebuie citit ca o reintroducere tacită a art. 192 alin. (2).

c) Concluzie parțială

Suprapunerea abrogării cerinței legale de unanimitate și a clarificării regimului adunării reconvocate produce un rezultat pe care niciuna dintre ele nu îl producea singură: în absența unei clauze statutare mai severe, hotărâri de o gravitate patrimonială ridicată pot fi adoptate de o fracțiune a asociaților, cu condiția respectării dublei majorități calculate asupra celor prezenți. Cine reprezintă asociați minoritari într-un litigiu societar trebuie să pornească de la actul constitutiv concret, nu de la regula legală supletivă.

V. Consecințe asupra acțiunilor în anularea hotărârilor adunării generale

a) Temeiul acțiunii

Potrivit art. 196 din Legea nr. 31/1990, dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă.

Art. 132 alin. (2) prevede că hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Potrivit alin. (3), când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată. Ambele alineate sunt în vigoare în forma citată.

Pentru societatea cu răspundere limitată, trimiterea din art. 196 produce o diferență importantă de regim: termenul de 15 zile nu curge de la publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, ci de la data la care asociatul a luat efectiv cunoștință de hotărâre. Momentul este, prin ipoteză, unul de fapt, supus probațiunii.

b) Ce devine, după dezlegare, motiv de anulare

Dezlegarea transformă o chestiune de interpretare controversată într-o regulă de validitate, de la data la care devine obligatorie. În concret, devine atacabilă hotărârea adunării reconvocate adoptată fără respectarea dublei majorități calculate asupra celor prezenți — ipoteză care, sub interpretarea permisivă, era considerată valabilă de o parte a practicii.

Trei verificări devin, prin urmare, obligatorii pentru oricine examinează o hotărâre a unei adunări reconvocate: numărul asociaților prezenți și numărul celor care au votat pentru; numărul părților sociale deținute de cei prezenți și numărul celor care au votat pentru; și, în sfârșit, dacă procesul-verbal al ședinței consemnează aceste elemente într-o formă care permite verificarea lor. Verificarea prealabilă rămâne cea a actului constitutiv: o clauză de unanimitate sau de majoritate calificată poate înlătura sau ridica pragul legal.

Ultima verificare este, în practică, cea mai productivă. Un proces-verbal care nu permite determinarea celor două baze de calcul face imposibilă verificarea condiției de validitate. Consecința procesuală nu trebuie însă supradimensionată.

Decizia nr. 9/2026 nu transferă sarcina probei. Potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească. Asociatul care cere anularea afirmă nerespectarea majorității și rămâne ținut de această sarcină. Faptul că societatea deține procesul-verbal și evidența părților sociale poate face ca refuzul de înfățișare sau caracterul lacunar al înscrisului să aibă greutate probatorie, inclusiv pe tărâmul art. 293 și urm. C. proc. civ., dar acesta este un efect al regimului probei, nu o prezumție legală creată de dezlegare.

c) Nulitate relativă sau absolută

Calificarea nulității determină atât termenul, cât și sfera persoanelor care pot acționa, iar dispozitivul deciziei nu o tranșează. Art. 132 alin. (3) nu califică el însuși nerespectarea majorității; se aplică numai „când se invocă” motive de nulitate absolută.

Argumentul în favoarea nulității absolute pornește de la natura normei: regula majorității în adunarea generală organizează însăși formarea voinței sociale, iar nu doar protejează interesul individual al unui asociat. Argumentul contrar invocă finalitatea protectivă a textului și faptul că art. 132 alin. (2) construiește acțiunea în jurul unui asociat determinat, care nu a participat sau a votat contra.

Semnalăm chestiunea ca fiind deschisă și de maximă relevanță practică: de ea depinde dacă hotărârile adoptate în anii de divergență jurisprudențială pot fi atacate oricând și de orice persoană interesată, potrivit art. 132 alin. (3), sau numai în termenul de 15 zile de la luarea la cunoștință, de către asociații îndreptățiți. Niciuna dintre cele două calificări nu poate fi atribuită Deciziei nr. 9/2026.

d) Construcția dosarului

Fiind vorba despre o condiție de validitate care se verifică prin calcul, dosarul se construiește pe înscrisuri. Ordinea în care acestea trebuie obținute rezultă din structura celor două baze de calcul și din rezerva statutară.

Prima categorie privește componența adunării: convocarea primei adunări și dovada comunicării ei, procesul-verbal al primei adunări din care să rezulte că aceasta a fost legal constituită și că a eșuat din cauza neîntrunirii majorității, convocarea celei de-a doua adunări și dovada comunicării, procesul-verbal al adunării reconvocate cu menționarea asociaților prezenți și a votului fiecăruia.

A doua categorie privește structura capitalului și regula aplicabilă la data adunării: actul constitutiv în forma în vigoare la acel moment, inclusiv eventuala clauză de unanimitate sau de majoritate diferită, și evidențele din care rezultă repartizarea părților sociale între asociați, inclusiv eventualele cesiuni intervenite.

Punctul slab se află, de regulă, nu în aritmetica majorității, ci în imposibilitatea de a reconstitui, din procesul-verbal, cine a fost prezent și cu câte părți sociale. Un proces-verbal care se limitează la a consemna adoptarea hotărârii nu permite verificarea condiției stabilite prin Decizia nr. 9/2026. Aceasta este o vulnerabilitate de fapt a hotărârii, nu un transfer automat al sarcinii probei.

e) Efectul temporal și dosarele pendinte

Potrivit art. 517 alin. (2) din Codul de procedură civilă, decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Potrivit alin. (4), dezlegarea devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial.

Pentru dosarele aflate pe rol, consecința este că instanțele nu sunt ținute de dezlegare înaintea publicării, dar o pot avea în vedere ca argument de interpretare. Mai relevantă este dispoziția art. 517 alin. (11), introdusă prin Legea nr. 310/2018, potrivit căreia cauzele similare aflate pe rolul instanțelor la data sesizării Înaltei Curți, în care soluționarea depinde de dezlegarea problemei de drept, pot fi suspendate până la data publicării deciziei.

Pentru practician, rezultă o concluzie operațională: în dosarele în care poziția clientului este favorizată de dezlegare, are interes să invoce decizia și, dacă e cazul, să solicite amânarea până la publicare; în dosarele în care poziția clientului este defavorizată de dezlegare, interesul este invers, iar argumentul că decizia nu este încă obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) este, până la publicare, pe deplin legitim.

f) Cine câștigă și cine pierde

Dezlegarea nu favorizează uniform nici majoritarii, nici minoritarii; efectul ei depinde de configurația concretă și de clauza statutară.

Devine vulnerabilă hotărârea adoptată, sub interpretarea permisivă, de un grup prezent care nu întrunește dubla majoritate calculată asupra celor prezenți. Devine vulnerabilă, în aceeași măsură, hotărârea prin care un asociat prezent alături de alții a decis singur, întemeindu-se numai pe capital.

Asociatul majoritar în capital, dar minoritar numeric — ipoteza celui care deține optzeci din o sută de părți sociale, dar este unul dintre cinci — nu mai poate conta pe simpla sa prezență dacă la adunare se află și alți asociați pe care nu îi convinge. Reciproc, asociatul minoritar în capital care se prezintă modifică baza de calcul. Asociatul absent o pierde. Aceasta este logica internă a soluției, limitată de întrebarea deschisă a asociatului unic prezent.

VI. Zona de risc rămasă: convocarea și premisa adunării legal constituite

a) Premisa textului

Art. 193 alin. (3) nu se aplică oricărei a doua convocări. Textul condiționează mecanismul de o premisă expresă: adunarea reconvocată poate decide numai dacă „adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute”.

Rezultă că beneficiul regimului derogatoriu presupune ca prima adunare să fi fost legal constituită și să fi eșuat din cauza neîntrunirii majorității, iar nu din orice altă cauză. Pentru societatea cu răspundere limitată, legea nu instituie un cvorum numeric distinct de majoritate la prima convocare; „legal constituită” trimite, în primul rând, la convocarea făcută în condițiile art. 195. O primă adunare nelegal convocată nu deschide dreptul la reconvocarea prevăzută de art. 193 alin. (3), iar hotărârea adoptată la a doua adunare în temeiul acestui text este, în acest caz, lipsită de fundament.

b) Convocarea

Art. 195 alin. (3) prevede că convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.

Asupra calculului acestui termen, Înalta Curte s-a pronunțat prin Decizia nr. 55/2020 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 21 octombrie 2020, stabilind că termenul de 10 zile începe să curgă de la data la care convocarea adunării generale prin scrisoare recomandată a ajuns la destinatari, dacă în actul constitutiv sau în baza unei dispoziții speciale a legii nu se prevede o altă modalitate de comunicare.

Coroborarea celor două dezlegări produce o strategie de apărare pe care o considerăm, în multe cazuri, superioară atacului frontal asupra majorității:

înainte de a contesta modul de calcul al dublei majorități la a doua adunare, trebuie verificată legalitatea convocării celei dintâi. Dacă prima convocare este viciată, discuția despre majoritatea de la a doua devine inutilă, iar efortul probatoriu este considerabil mai redus.

c) Ordinea de zi
Art. 193 alin. (3) permite adunării reconvocate să decidă „asupra ordinii de zi” — adică asupra aceleiași ordini de zi. Extinderea ordinii de zi la a doua convocare plasează punctele noi în afara regimului derogatoriu, acestea urmând a fi supuse regulii generale de la art. 192 alin. (1), cu baza de calcul raportată la totalitatea asociaților și a părților sociale, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.

d) Clauza statutară derogatorie
Art. 192 alin. (1) își încheie textul cu rezerva „în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel”. Rezerva permite asociaților să stabilească o altă majoritate decât cea legală, iar practica redactării actelor constitutive o folosește frecvent, de regulă pentru a ridica pragul, uneori până la unanimitate.

Dispozitivul Deciziei nr. 9/2026 nu se referă la această ipoteză. Două lecturi sunt posibile. Potrivit celei dintâi, clauza statutară înlocuiește regula legală și în adunarea reconvocată, baza de calcul rămânând însă cea stabilită de instanța supremă, adică cei prezenți. Potrivit celei de-a doua, dezlegarea instituie un standard minim de validitate, de la care actul constitutiv nu poate deroga în sens coborâtor, dar poate deroga în sens ridicător. Niciuna nu rezultă din dispozitiv.

Până la publicarea considerentelor, recomandarea practică este una de redactare, iar nu de interpretare: actul constitutiv ar trebui să prevadă expres regimul adunării reconvocate, inclusiv majoritatea aplicabilă și baza ei de calcul. O clauză de o frază înlătură integral incertitudinea pe care dezlegarea o lasă deschisă, iar costul redactării ei este nul în raport cu costul unui litigiu în anulare.

Pentru societățile deja constituite, aceeași observație conduce la o concluzie pe care merită să o enunțăm: modificarea actului constitutiv în acest sens este ea însăși o hotărâre supusă regulii aplicabile la data adunării. După abrogarea art. 192 alin. (2), și în absența unei clauze de unanimitate încă în vigoare, ea poate fi adoptată chiar în adunarea reconvocată, cu dubla majoritate calculată asupra celor prezenți.

VII. Concluzii

Prin Decizia nr. 9 din 21 septembrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a optat, în privința adunărilor generale reconvocate ale asociaților unei societăți cu răspundere limitată, pentru o soluție de mijloc: menține structura dublei majorități prevăzute de art. 192 alin. (1), dar îi schimbă baza de calcul, raportând-o la asociații prezenți și la părțile sociale deținute de aceștia, iar nu la totalitatea asociaților și a capitalului social.

Soluția conservă utilitatea mecanismului de reconvocare, pe care interpretarea restrictivă o anula, și îi înlătură periculozitatea pe care interpretarea permisivă o îngăduia atunci când sunt prezenți mai mulți asociați. Cu cât prezența este mai redusă, cu atât mai ușor se formează majoritatea în interiorul ei, dar numai dacă ambele condiții — pe cap de asociat prezent și pe părțile sociale prezente — sunt întrunite. Dispozitivul nu spune că majoritatea nu se poate forma niciodată fără cel puțin doi participanți. Această lectură rămâne o ipoteză, deschisă până la considerente, nu o regulă a deciziei.

Importanța practică a dezlegării trebuie citită împreună cu abrogarea art. 192 alin. (2) prin Legea nr. 265/2022. De la 26 noiembrie 2022, modificarea actului constitutiv nu mai reclamă, ca regulă legală, unanimitatea, ceea ce aduce în sfera adunării reconvocate categoria de hotărâri cu cea mai mare greutate patrimonială, dacă actul constitutiv nu a păstrat el însuși un prag mai ridicat. Art. 7 lit. d1) nu schimbă această concluzie: obligă la o mențiune pentru cazul de paritate, nu reinstituie fostul alineat (2).

Până la publicarea considerentelor rămân deschise cel puțin trei chestiuni: ipoteza prezenței unui singur asociat, regimul societății cu doi asociați în proporție egală și raportul cu clauza statutară derogatorie din finalul art. 192 alin. (1).

Până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, dezlegarea nu este obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Fereastra este scurtă și merită folosită deliberat, în funcție de poziția procesuală a clientului în dosarele pendinte.

VIII. (Va urma) Societatea cu doi asociați: ce rămâne din blocaj după dezlegare

Analiza de față a privit adunarea reconvocată în configurația sa generală, cu mai mulți asociați și cu o distribuție a părților sociale care permite formarea unei majorități. Rămâne de examinat ipoteza în care structura societară exclude, prin construcție, formarea oricărei majorități la prima convocare: societatea cu doi asociați în proporții egale.

În această configurație, prima adunare eșuează întotdeauna atunci când cei doi nu se înțeleg, întrucât niciun vot nu poate forma majoritatea absolută nici pe cap de asociat, nici pe părți sociale. Adunarea reconvocată devine, prin urmare, candidatul firesc la deblocare — iar modul în care se aplică dubla majoritate raportată la cei prezenți decide dacă societatea are sau nu un mecanism intern de ieșire.

Întrebările sunt de altă natură decât cele tratate aici. Dacă prezența unui singur asociat permite adoptarea de hotărâri, mecanismul devine o primă acordată celui care se prezintă, cu riscul transformării convocării într-un instrument tactic. Dacă nu o permite, blocajul rămâne complet, iar singurele ieșiri sunt cele exterioare adunării: excluderea asociatului, retragerea, dizolvarea judiciară.

Analiza viitoare nu poate ocoli art. 7 lit. d1). Textul nu rezolvă, prin el însuși, votul în adunarea reconvocată: impune ca actul constitutiv să prevadă modalitatea de adoptare a hotărârilor cu votul tuturor asociaților atunci când, din cauza parității, nu poate fi stabilită o majoritate absolută. Rămâne de văzut ce produce o astfel de clauză, odată înscrisă, în raport cu art. 193 alin. (3) și cu baza de calcul din Decizia nr. 9/2026, și ce se întâmplă dacă mențiunea lipsește. Fiecare ieșire — clauză de paritate, excludere, retragere, dizolvare — are condiții, termene și riscuri proprii. Alegerea între ele este, în practică, decizia strategică determinantă într-un litigiu societar de acest tip.

Surse normative și jurisprudențiale

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 9 din 21 septembrie 2026, dosar nr. 833/1/2026 — minuta publicată pe www.iccj.ro. La 7 octombrie 2026, considerentele nu erau publicate, iar publicarea în Monitorul Oficial nu a fost identificată. Termenul de motivare din art. 517 alin. (3) C. proc. civ. curge până la 21 octombrie 2026.

Legea societăților nr. 31/1990, republicată, formă consolidată — art. 7 lit. d1), art. 132 alin. (2) și (3), art. 192 alin. (1) și alin. (2) (abrogat), art. 193 alin. (3), art. 195 alin. (3), art. 196. Portal Legislativ, legislatie.just.ro, forma consolidată la 18 decembrie 2025, verificată la 7 octombrie 2026.
Legea nr. 265 din 22 iulie 2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din 26 iulie 2022 — art. 129 pct. 39, prin care a fost abrogat art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990; art. 141 alin. (1), intrare în vigoare la 4 luni de la publicare, deci la 26 noiembrie 2022. Aceeași lege a introdus art. 7 lit. d1) din Legea nr. 31/1990.

Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată), formă consolidată — art. 249, art. 517 alin. (11), (2), (3) și (4). Portal Legislativ, legislatie.just.ro, versiune verificată la 10 martie 2026.

Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018 — modificarea art. 517 alin. (4) și introducerea alin. (1^1) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 55/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 21 octombrie 2020 — calculul termenului de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 7/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 151 din 25 februarie 2020 — hotărârile adunării speciale pot fi atacate cu acțiune în anulare potrivit art. 132 raportat la art. 116 din Legea nr. 31/1990. Dezlegarea privește societatea pe acțiuni și este citată numai ca reper de regim al acțiunii în anulare.

Notă privind sursele și data verificării. Dispozitivul Deciziei nr. 9/2026 a fost preluat din minuta publicată pe pagina oficială a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Textele normative au fost verificate în forma consolidată publicată pe Portalul Legislativ al Ministeriului Justiției, cu verificarea istoricului modificărilor, la 7 octombrie 2026. Analiza se întemeiază exclusiv pe dispozitiv; considerentele nefiind publicate la data redactării, concluziile privind chestiunile semnalate ca deschise sunt formulate ca ipoteze, iar nu ca dezlegări ale instanței supreme.

Cine este Andrei Şărban

Andrei Șărban este avocat definitiv în Baroul București, cu aproape 28 de ani de experiență profesională, practician în insolvență de 17 ani, specializat în litigii comerciale complexe, drept administrativ, bancar, executare silită și insolvență.

Activitatea sa este centrată pe reprezentarea în fața instanțelor a băncilor, operatorilor din sectorul portuar și al infrastructurii, precum și a companiilor din domeniul tehnologiei, în cauze care îmbină dreptul civil și comercial cu dreptul administrativ și cel al achizițiilor publice.

Este mediator autorizat și absolvent al unor programe de soluționare alternativă a disputelor la Hamline School of Law (SUA) și Università degli Studi di Roma „La Sapienza” Italia.