Dunărea atinge un nou minim istoric, care se va menține staționar până pe 12 august. ANAR anunță că ia măsuri (VIDEO)

Dunărea înregistrează joi un nou nivel minim istoric, de 1.400 mc/s, care se va menţine staţionar până în data de 12 august, a declarat, marţi, purtătoarea de cuvânt a Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), Ana-Maria Agiu.
AGERPRES - J, 06 aug. 2026, 18:56
Dunărea atinge un nou minim istoric, care se va menține staționar până pe 12 august. ANAR anunță că ia măsuri (VIDEO)

„Dunărea înregistrează astăzi un nou minim istoric, de 1.400 mc/s, iar acest debit minim se va menţine staţionar până cel puţin pe 12 august. Aceasta este o veste relativ bună, în sensul în care vorbim despre o staţionalitate a debitelor pe o durată de o săptămână. În ceea ce priveşte nivelul Dunării la Cernavodă, acesta este astăzi de -218 cm şi va ajunge în data de 12 august la – 228 cm. Aceasta înseamnă o scădere cu 10 cm. Putem constata faptul că, raportându-ne la prognoza de luni, scăderea în 7 zile este de 10 cm. De asemenea, dacă în data de luni aveam -218 de centimetri, iar astăzi avem tot aceeaşi valoare la Cernavodă, putem constata faptul că am câştigat trei-patru zile în plus pentru menţinerea unor debite minime în vederea funcţionării în siguranţă a centralei de la Cernavodă”, a explicat Agiu într-un mesaj video, relatează Agerpres.

Potrivit acesteia, din monitorizarea de joi a debitelor s-a constatat faptul că nivelul Dunării a scăzut în ultima zi cu doi cm.

În ceea ce priveşte operaţiunile efectuate pe Dunăre, purtătoarea de cuvânt a ANAR a anunţat că s-a finalizat încărcarea ultimei barje şi se ia în calcul scufundarea uneia dintre ele, cel puţin, însă condiţiile de scufundare sunt evaluate foarte strict la faţa locului şi trebuie să respecte toate elementele legate de siguranţa manevrelor şi a oamenilor.

Pe de altă parte, Ana-Maria Agiu a semnalat că, la nivel naţional, există un regim deficitar în bazinul Crişanei, Olteniei, Munteniei, Moldovei, în bazinul Crişanei fiind înregistrate sectoare de râuri care prezintă fenomene de secare şi debite minime sub cel necesar.

„Din monitorizarea pe care am realizat-o şi care conţine informaţii până la sfârşitul lunii iulie, avem 80 de localităţi din 12 judeţe care au în acest moment restricţii în alimentarea cu apă în sistem centralizat”, a precizat ea.

Printre aceste judeţe se numără Neamţ – 26 de localităţi, Bihor – 15 localităţi, Bacău – 10 localităţi, Galaţi – 8 localităţi, Vaslui – 8 localităţi, Maramureş – 7 localităţi.

„În ceea ce priveşte impunerea de restricţii în localităţile care nu beneficiază de sisteme centralizate de alimentare cu apă, respectiv se alimentează din puţuri şi fântâni, avem la nivel naţional 61 de localităţi din trei judeţe: Botoşani (55 de localităţi), Gorj (trei localităţi), Iaşi (trei localităţi)”, a subliniat reprezentanta ANAR.

Aceasta a menţionat că, în prezent, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri este de 71%.

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...