După 15 august am putea avea un Guvern cu puteri depline. Grindeanu: „Sunt foarte optimist”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seara că "este foarte optimist" că după 15 august va fi învestit un Guvern cu puteri depline.
AGERPRES - mar, 28 iul. 2026, 07:47
După 15 august am putea avea un Guvern cu puteri depline. Grindeanu:

Liderul social-democrat a spus şi cu cine poate face majoritate în Parlament şi a subliniat că PSD solicită mandatul de prim-ministru.

„Nu rămânem în acest blocaj. Eu sunt foarte optimist că undeva pe finalul lunii august, după 15 august, vom avea un Guvern cu puteri depline. Şi asta e bine pentru România. Şi asta e bine pentru noi. În toată această perioadă, eu cred că noi am venit de fiecare dată cu soluţii. Şi aproape toate variantele, într-o proporţie de peste 90%, le-am acceptat atunci când am avut discuţii la preşedintele Nicuşor Dan, tocmai din dorinţa de a debloca şi de a merge înainte”, a precizat Grindeanu, la Antena 3 CNN.

Acesta a adăugat că PSD este cel mai mare partid din Parlament şi solicită mandatul de premier.

„PSD-ul solicită mandatul de prim-ministru, suntem cel mai mare partid din Parlament. Sigur, avem 27-28%. Asta am spus şi la ultima întâlnire oficială de la Cotroceni. Preşedintele ne-a spus atunci că e în regulă şi o să le transmită şi celorlalţi. Am văzut la ieşirea de la acea consultare cum că Ilie Bolojan a spus că da, votează un Guvern minoritar PSD, după care s-a răzgândit. Aşa cum bine ştiţi”, a arătat Grindeanu.

El a menţionat că în acest moment, în Parlament, sunt trei forţe mari politice.

„Eu n-am pus, şi PSD-ul n-a pus, în aceste luni, garduri. Eu n-am făcut congres la PSD să spun că nu mai fac niciodată alianţă cu PNL. Pot să fac acest lucru şi eu. Şi atunci mergem la anticipate şi o să vedem cine cu cine mai face alianţă. În acest moment, în Parlament sunt aproximativ, diferă, dar sunt trei forţe mari politice. Pe de-o parte e PSD-ul cu câţiva din jur, pe de altă parte este AUR cu polul acesta suveranist şi pe partea cealaltă sunt PNL, USR şi, câteodată, UDMR. Parlamentul e împărţit în trei. Nu poţi să faci o majoritate fără a combina cel puţin două din aceste forţe. Şi aceste lucruri se vor întâmpla”, a explicat Grindeanu.

Liderul social-democrat a transmis şi că PSD-ului nu îi este frică de alegeri anticipate.

Întrebat dacă deschide uşa negocierilor cu AUR, Sorin Grindeanu a spus că AUR, pentru a fi partener frecventabil din perspectiva oricărui partid prooccidental, trebuie să facă unele clarificări.

„În acest moment, ei trebuie să-şi clarifice nişte lucruri. În primul rând există o lipsă de credibilitate a unor lideri, aşa cum am mai spus. Eu, cel puţin, am mari semne de întrebare în cuvântul şi în ceea ce spun că fac, că vor şi face.

Şi în al doilea rând, ceea ce e şi mai grav, eu n-am văzut clarificări la o parte dintre ei, dintre aceşti lideri.

Deci n-am văzut nici în aceste zile. Apropo, de exemplu, de dronele care au intrat pe teritoriul României. L-am văzut parcă doar pe Peiu, în rest pe nimeni. E o linişte din asta. L-aţi văzut pe domnul Dungaciu să spună ceva? L-aţi văzut pe Simion să spună ceva? L-aţi văzut să spună de sancţiunile contra Rusiei ceva? I-aţi văzut pe aceşti oameni? Aici e o chestiune pe care, din perspectiva mea, trebuie să o clarifice ei dacă vor să devină un partener frecventabil, nu doar din perspectiva PSD, ci din perspectiva oricărui partid prooccidental”, a mai arătat Grindeanu

Te-ar mai putea interesa și
Regia de stat RomâniaFilm intră în faliment după opt ani de insolvență. Ce arată cifrele ultimului deceniu?
Regia de stat RomâniaFilm intră în faliment după opt ani de insolvență. Ce arată cifrele ultimului deceniu?
Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor RomâniaFilm (RADEF), regia de stat aflată în subordinea Ministerului Culturii, a intrat în faliment după opt ani de insolvență. ...
Cum să vinzi o afacere în România la valoarea maximă: cinci factori care fac diferența între un exit bun și unul excepțional
Cum să vinzi o afacere în România la valoarea maximă: cinci factori care fac diferența între un exit bun și unul excepțional
În orice etapă a ciclului de viață al unei companii apare, mai devreme sau mai târziu, întrebarea pe care mulți antreprenori ...
Guvernul a aprobat 1,1 miliarde de lei pentru restanţele acumulate la Programul Anghel Saligny
Guvernul a aprobat 1,1 miliarde de lei pentru restanţele acumulate la Programul Anghel Saligny
Guvernul a alocat, prin rectificarea bugetară, aproape 1,1 miliarde de lei pentru plata facturilor restante către firmele ...
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat deja în probe. “First fire” la 15 decembrie
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat ...
După doar un an de la demararea proiectului, centrala pe gaze de la Câmpia Turzii, de 160 MW, a intrat în probe, potrivit ...