După opt luni de Covid-19, deficitul din 2021 al Fondului din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate depăşeşte 2 miliarde de lei, deşi subvenţiile primite sunt cele mai mari din 2013 încoace

Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a primit subvenţii de peste 5 miliarde de lei în primele opt luni din 2021, cele mai mari din perioada ianuarie – august a ultimilor opt ani, reiese dintr-o analiză Economica.net. Cu toate acestea, deficitul Fondului depăşeşte 2 miliarde de lei în intervalul analizat şi e cu peste 5% mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului 2020. De la începutul crizei provocate de Covid-19, din bugetul FNUASS se suportă serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, diagnosticate cu boala provocată de noul coronavirus, şi a complicaţiilor acestei boli, indiferent că sunt asigurate, neasigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sau că provin din alte state.
Cristina Şomănescu - lun, 04 oct. 2021, 22:09
După opt luni de Covid-19, deficitul din 2021 al Fondului din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate depăşeşte 2 miliarde de lei, deşi subvenţiile primite sunt cele mai mari din 2013 încoace

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS, din taxa clawback şi din subvenții. Din banii colectați la Fondul Sănătăţii, CNAS le plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. De asemenea, din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului, în baza Legii salarizării unice.

Execuţia Fondului Sănătăţii după opt luni din al doilea an al crizei Covid.

Sintetic:

Deficitul FNUASS din primele opt luni ale anului 2021 depăşeşte 2 miliarde de lei şi e cu peste 5% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului 2020, arată analiza Economica.net.

Subvenţiile primite de FNUASS depăşesc 5 miliarde de lei şi sunt cele mai mari din perioada analizată a ultimilor opt ani, potrivit comparaţiei Economica.net.

Câţi bani am stâns la Fondul Sănătăţii până la sfârşitul lunii august şi care sunt stâlpii care susţin sistemul asigurărilor sociale de sănătate

Încasările totale la FNUASS au depăşit 31,37 de miliarde de lei în primele opt luni din 2021, reiese din execuţia publicată de CNAS. FNUASS a avut în ianuarie – august 2021 venituri totale cu peste 10% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2020, arată execuţiile Fondului, comparate de Economica.net.

Angajaţii, statul, adică noi, plătitorii oneşti de taxe şi impozite, şi producătorii de medicamente sunt cei care finanţează sistemul asigurărilor sociale de sănătate. 

Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate încasate la FNUASS în primele opt luni din 2021 depăşesc 23,85 de miliarde de lei şi sunt cu 13% mai mari decât cele virate în aceeaşi perioadă din 2020, reiese din execuţiile FNUASS, comparate de Economica.net.

Subvenţiile virate la FNUASS depăşesc 5 miliarde de lei în primele opt luni din 2021 şi sunt cu circa 9,5% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2020. Analizele făcute de Economica.net despre acest subiect arată că în intervalul analizat avem cele mai mari subvenţii primite de FNUASS din perioada corespondentă (ianuarie – august) a ultimilor opt ani.

Încasările din clawback – o taxă pe cifra de afaceri, introdusă în anul 2009 şi aplicată deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor – au ajuns la 2,53 de miliarde de lei în primele opt luni din 2021 şi sunt cu circa 9% mai mici decât cele realizate în perioada corespunzătoare din 2020, arată execuţiile Fondului, pe care le-am comparat.

  • Diferenţa dintre încasările totale la Fond şi sursele de venit antemenţionate (CASS, clawback, subvenţii) e acoperită de veniturile FNUASS, încasate în contul unic, în curs de distribuire, precum şi de veniturile nefiscale la Fond.

Cât şi cum am cheltuit din Fondul Sănătăţii până la finalul lunii august 

Cheltuielile totale făcute din FNUASS în primele opt luni depăşesc 33,47 de miliarde de lei şi sunt cu 9,9% mai mari decât cele efectuate în aceeaşi perioadă a anului 2020, arată execuţiile comparate de Economica.net.

Punctual, plăţile pentru produsele farmaceutice, materialele sanitare şi dispozitivele medicale acordate în sistemul asigurărilor de sănătate depăşesc 9,79 de miliarde de lei în primele opt luni din 2021 şi sunt cu 5,81% mai mari decât cele făcute în perioada corespunzătoare a anului 2020, potrivit comparaţiei făcute de Economica.net.

Plăţile făcute din Fondul Sănătăţii pentru serviciile medicale din unităţile sanitare cu paturi, acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, se ridică la 8,4 miliarde de lei în ianuarie – august 2021 şi sunt cu 11,57% mai mari decât cele făcute în aceeaşi perioadă a anului 2020.

Transferurile între unităţi ale administraţiei publice au depăşit 8,1 miliarde de lei în primele opt luni din 2021 şi sunt cu peste 13% mai mari decât cele realizate în perioada identică a anului 2020. Cei mai mulţi bani de la acest capitol sunt transferuri din bugetul FNUASS către spitale de stat pentru acoperirea măririlor salariale succesive acordate personalului medical şi nemedical din spitalele publice, în baza legii salarizării unice, potrivit analizei Economica.net.

Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială, suportate din FNUASS în primele opt luni din 2021, ajung la 2,75 de miliarde de lei şi sunt cu aproape 11% mai mari decât cele făcute în perioada identică a anului 2020, reiese din analiza Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica a scos la licitație contractul pentru o nouă hidrocentrală, Nehoiașu 2
Hidroelectrica a scos la licitație contractul pentru o nouă hidrocentrală, Nehoiașu 2
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a scos la licitație lucrările pentri finalizarea centralei Nehoiașu 2, parte a amenajării hidrotehnice Siriu-Surduc......
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
Luând ca exemplu merele, produs pentru care există date atât la nivel local cât și pentru mare parte dintre statele ...
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
Debutul pe piață al modelului electric BMW i3 a fost unul dificil, însă acum marca și-a depășit clar rivalii din segmentul ...
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen răspândit în România, deși e o faptă penală
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen ...
Topul infracțiunilor informatice din România este condus de accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni ...