După Ungaria, și Austria anunță că se opune categoric începerii negocierilor de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Cancelarul austriac Karl Nehammer se pronunţă categoric împotriva ''procedurii accelerate'' de aderare la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat marţi serviciul de presă al parlamentului austriac, citat de mass-media ucrainene, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 12 dec. 2023, 19:30
După Ungaria, și Austria anunță că se opune categoric începerii negocierilor de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Într-o discuţie cu deputaţi austrieci membri ai comisiei parlamentare pentru afaceri europene, cancelarul austriac a precizat că „Austria nu va fi de acord cu lansarea negocierilor de aderare cu Ucraina în condiţiile actuale”, adăugând că „nu trebuie să existe un tratament preferenţial pentru Ucraina” şi nici pentru Bosnia-Herţegovina, ţară aflată la rândul ei în proces de aderare.

De asemenea, Karl Nehammer i-a reproşat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că nu s-a consultat cu statele membre ale UE atunci când a anunţat perspectiva lansării negocierilor de aderare cu Ucraina.

Pe de altă parte, a mai spus cancelarul austriac, pentru ca UE să fie „adaptată” extinderii, ea trebuie mai întâi să implementeze reforme interne.

„În general, Austria continuă să urmeze linia UE în ceea ce priveşte solidaritatea cu Ucraina, dar fără a-şi încălca neutralitatea”, a explicat Nehammer. „Este vorba în primul rând despre asistenţa financiară pentru a sprijini Ucraina”, a completat el.

Deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova se află pe agenda summitului european care se desfăşoară joi şi vineri. Pentru deschiderea acestor negocieri este nevoie de o decizie în unanimitate a liderilor europeni. Premierul ungar Viktor Orban a semnalat că se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina şi a cerut retragerea acestei teme de pe agenda summitului european.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Indicatoare suplimentare montate pe autostrăzi din vestul țării, pentru prevenirea intrării pe contrasens
FOTO Indicatoare suplimentare montate pe autostrăzi din vestul țării, pentru prevenirea intrării pe contrasens
Pe autostrăzile din vestul țării, A1 și A11, s-au montat indicatoare suplimentare de avertizare în zona nodurilor rutiere și a spațiilor de servicii, pentru a atrage atenția asupra accesului......
Samsung Electronics raportează profit record – de șase ori mai mare în trimestrul al treilea, datorită AI
Samsung Electronics raportează profit record – de șase ori mai mare în trimestrul al treilea, datorită AI
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunţat joi că profitul său net în trimestrul al ...
Incendiu la Aeroportul Otopeni. O femeie este cercetată
Incendiu la Aeroportul Otopeni. O femeie este cercetată
O femeie, care figurează cu multiple internări în unităţi spitaliceşti de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, ...
Investiţii de peste 5,7 miliarde de lei, planificate de DEER în perioada 2025 – 2029
Investiţii de peste 5,7 miliarde de lei, planificate de DEER în perioada 2025 – 2029
Distribuţie Energie Electrică România are programate pentru perioada 2025-2029 investiţii de peste 5,7 miliarde de lei, ...