După VISA, şi Mastercard a intrat în alertă din cauza unei posibile breşe de securitate

Atacul informatic ia amploare. Băncile au fost anunţate că şi cardurile Mastercard sunt supuse riscului de fraudare. Informaţia a fost confirmată de oficialii Mastercard. Alte bănci au blocat tranzacţiile online cu carduri MAESTRO. Potrivit unor informaţii neoficiale, şi CitiBank a decis înlocuirea cardurilor clienţilor, din motive de securitate.
Economica.net - vin, 16 dec. 2011, 16:39

Mai multe bănci au decis să blocheze cardurile clienţilor din motive de securitate. După ce joi au fost alertaţi posesorii cardurilor Visa, şi reprezentanţii Mastercard au intrat acum în alertă din cauza unei posibile breşe de securitate. Mastercard a înştiinţat vineri băncile că există suspiciuni de fraudă şi în cazul acestui tip de carduri, informează România TV.

„Mastercard a fost informată cu privire la un posibil incident legat de un furt de date în Europa şi monitorizează situaţia pentru a afla în ce măsură datele privind cardurile de plată ar fi putu fi expuse unui risc. Menţionăm că sistemele proprii ale Mastercard nu au fost compromise”, se arată în informarea Mastercard.

Din primele date, de vină pentru scurgerile de informaţii este compania Euronet, un procesator prin intermediul căruia se fac plăţi cu cardul.

Şi VISA şi-a atenţionat clienţii şi şi-a îndrumat clienţii să raporteze băncii emitente orice activitate suspectă sau neobişnuită în privinţa cardurilor.

„Visa Europe a fost informată de probabilitatea unei breşe de securitate în baza de date a unui procesator din Europa. S-a deschis o anchetă în acest sens şi lucrăm îndeaproape cu băncile pentru a ne asigura că posesorii de card sunt protejaţi. Întrucât ancheta este în curs de desfăşurare, nu putem oferi mai multe informaţii în acest moment. În cazuri ca acesta, rolul nostru este de a sprijini investigaţia derulată şi de a proteja deţinătorii de carduri. Posesorii de carduri trebuie să fie atenţi la conturile lor şi să raporteze băncii emitente orice activitate suspectă sau neobişnuită. Posesorii de carduri care sunt victime inocente ale fraudei îşi vor primi banii înapoi, în conformitate cu termenii şi condiţiile băncii care le-a emis cardul „, a afirmat Cătălin Creţu, director general al Visa Europe pentru România.

Peste o jumătate de milion de carduri din România, dar şi din alte ţări au fost blocate, după ce băncile au fost avertizate că o bază de date internaţională a fost spartă.

În ultimele zile, mii de oameni s-au trezit că nu-şi pot folosi cardurile, iar unii au ajuns şi la poliţie, fiind confundaţi cu infractorii. Deocamdată nu au fost semnalate cazuri de români cărora li s-au furat bani de pe card.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...