E oficial: Nicolăescu la Finanţe, Atanasiu la Economie şi Iohannis la Interne – propunerile PNL

Eugen Nicolăescu este propus să preia portofoliul Ministerului Finanţelor Publice, iar Teodor Atanasiu ar putea prelua Ministerul Economiei. Klaus Iohannis va conduce Ministerul Afacerilor Interne, renunţând la funcţia de primar al Sibiului. Cristian Buşoi trece la Sănătate.  
Economica.net - vin, 07 feb. 2014, 11:23
E oficial: Nicolăescu la Finanţe, Atanasiu la Economie şi Iohannis la Interne - propunerile PNL

Cine este Eugen Nicolăescu

Eugen Nicolăescu este ministrul Sănătăţii din decembrie 2012 şi a mai ocupat această funcţie în Guvernul Tăriceanu, din 2005 până în 2008

Gheorghe Eugen Nicolăescu s-a născut la 2 august 1955, în satul Grădiştea, comuna Comana din judeţul Giurgiu, este căsătorit şi are doi copii.

În 1982, Nicolăescu a obţinut diploma de licenţă la ASE – Facultatea de Comerţ, iar din 2007 este doctor în ştiinţe economice.

Eugen Nicolăescu a mai fost ministru al Sănătăţii în Cabinetul Tăriceanu, din 2005 până în decembrie 2008.

Nicolăescu a înregistrat două mandate de deputat de Mureş, iar în 2008 a fost ales într-un colegiu din Călăraşi. La alegerile parlamentare din 9 decembrie a câştigat un nou mandat de deputat, de această dată într-un colegiu din Bucureşti.

În perioada 2000 – 2008, deputatul Eugen Nicolăescu a fost membru al Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Banci, iar în 2004 – 2005 a fost vicepreşedinte al Comisiei.

Nicolăescu a deţinut în anul 2000 funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale Interimare a Valorilor Mobiliare, în perioada 1999 – 2000 a fost secretar general adjunct la Ministerul Finanţelor, iar începând din 2000 este prim-vicepreşedinte al Camerei Auditorilor Financiari din România.

În 2000 – 2001, Nicolăescu a fost lector universitar asociat la Universitatea „Spiru Haret”, iar în perioada 1998 – 1999 a ocupat funcţia de director economic la SC ABC Construct 2000 SRL.

Eugen Nicolăescu a condus Regia Autonomă Ratmil din Ministerul Industriei şi Comertului în perioada 1997 – 1998, anterior fiind director economic (1994 – 1997), şef serviciu buget, analize economice (1993 – 1994), economist serviciul aprovizionare (1991 – 1993) şi şef serviciu aprovizionare (1990 – 1991).

În perioada 1985 – 1987, Nicolăescu a fost analist la Centrul de Calcul cu probleme de aprovizionare tehnico-materială la Centrala Industrială de Echipament Special din Ministerul Industriei şi Resurselor, în 1987 – 1990 a fost economist la serviciul aprovizionare la Centrala Industrială de Echipament Special din Ministerul Industriei şi Resurselor, iar din 1976 până în 1985 a fost, pe rând, tehnolog, lucrător comercial, merceolog şi economist la Complexul de Hoteluri şi Restaurante Flora din ITHR Bucureşti – Ministerul Turismului şi la Complexul de Hoteluri şi Restaurante Athenee Palace din ITHR Bucureşti – Ministerul Turismului.

Eugen Nicolăescu a fost preşedintele Organizaţiei judeţeane Partidul Naţional Liberal Mureş (2001 – 2004), preşedintele Comisiei Centrale de Cenzori a PNL (2001 – 2002), membru al Biroului Executiv al Partidul Naţional Liberal, purtător de cuvânt (2002 – 2006), preşedinte ales la Organizaţia judeţeană PNL Mureş (2005 – 2008), membru în Biroul Permanent Central al Partidului Naţional Liberal (2005 – 2007), iar din 2007 este vicepreşedinte, membru în Biroul Politic Central al Partidului Naţional Liberal.

În 1 decembrie 2000, Nicolăescu a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de Cavaler.

Cine este Teodor Atanasiu

Teodor Atanasiu a fost ministru al Apărarii în Guvernul Tăriceanu. Ulterior, el a mai ocupat funcţia de preşedinte al AVAS. Senatorul Teodor Atanasiu a fost scos de sub urmărire penală de DNA Cluj, în luna ianuarie, în dosarul ”referendumul”. Decizia procurorilor a venit după un an şi jumătate de la momentul când parlamentarul a fost citat pentru audieri la Parchet. Atanasiu a fost audiat la DNA în august 2012, când i s-au adus la cunoştinţă învinuirile.

Teodor Atanasiu este din 2012 senator, reprezentând cel mai mare colegiu din judeţul Alba, care cuprinde zonele Alba Iulia, Cugir – Zlatna şi Munţii Apuseni. Atanasiu a fost anterior deputat, iar în perioada 2004 – 2008, membru în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, fiind ministru al Apărării şi ulterior preşedinte al AVAS. Atanasiu a fost, în perioada 2004 – 2005, preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, iar la alegerile din 2012 a candidat din nou pentru această funcţie fiind învins de democrat-liberalul Ion Dumitrel. Teodor Atanasiu conduce PNL Alba de aproximativ 20 de ani, fiind preşedinte al filialei din anul 1993.

In toamna anului trecut, numele lui Teodor Atanasiu, lider al PNL Alba din 1993, a fost vehiculat de presa ca un posibil inlocuitor al lui Varujan Vosganian, dupa ce acesta a demisionat din functia de ministru al Economiei. Vosganian a fost inlocuit atunci cu Andrei Gerea.

Te-ar mai putea interesa și
Tratatul nuclear New START expiră în februarie. Rusia anunţă că încă aşteaptă răspunsul SUA privind prelungirea acordului
Tratatul nuclear New START expiră în februarie. Rusia anunţă că încă aşteaptă răspunsul SUA privind prelungirea ...
Kremlinul a declarat joi că încă aşteaptă răspunsul SUA la propunerea Rusiei de a prelungi cu un an limitele privind armamentul strategic prevăzute de New START, ultimul tratat de dezarmare......
FMI a ajuns la Kiev, prima vizită din 2023 încoace
FMI a ajuns la Kiev, prima vizită din 2023 încoace
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a sosit joi dimineaţa la Kiev pentru discuţii ...
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră în România. Unde deschide prima unitate
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră în România. Unde deschide prima unitate
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră pe piața din România în sistem de franciză. Extinderea ...
Ministrul Energiei controlează la sânge comunicarea tuturor societăților din subordine. Orice comunicare trebuie să ajungă obligatoriu la Minister înainte, pentru validare DOCUMENT
Ministrul Energiei controlează la sânge comunicarea tuturor societăților din subordine. Orice comunicare trebuie să ...
Ministerul Energiei a emis o circulară către conducerile tuturor companiilor la exercită calitatea de acționar majoritar ...