E.ON Energie România a buget investiții de 40 de milioane de euro în digitalizare până în 2030

Compania E.ON Energie România va aloca, în următorii cinci ani, 40 de milioane de euro în soluții digitale, inclusiv în proiecte susținute de inteligența artificială, cu obiectivul de a dezvolta interacțiunea cu clienții, informează compania prin intermediul unui comunicat.
Economica.net - mie, 01 iul. 2026, 20:58
E.ON Energie România a buget investiții de 40 de milioane de euro în digitalizare până în 2030

„Ne dorim să ducem experiența clienților la următorul nivel. De aceea, vom investi până în 2030 cu aproape 70% mai mult decât în ultimii cinci ani pentru a dezvolta serviciile digitale și asistenți virtuali care ne ajută să fim mai aproape de oameni. Următorul pas este folosirea inteligenței artificiale care nu doar răspunde, ci acționează eficient pentru client”, spune Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

Primele rezultate vor fi vizibile începând cu acest an, odată cu implementarea soluțiilor de asistenți virtuali bazați pe inteligența artificială în platforma E.ON Myline. Clienții vor avea acces la informații personalizate în timp real, de la explicații privind facturile, până la consumuri și solduri, inclusiv funcționalități dedicate prosumatorilor, se menționează în cmunicat.

Cu aproximativ 1,6 milioane de conturi active și 2,34 de milioane de locuri de consum gestionate, Myline este deja unul dintre cele mai importante puncte de interacțiune digitală dintre E.ON și clienții săi. În fiecare lună sunt emise prin platformă aproximativ 1,9 milioane de facturi electronice, iar utilizarea serviciului este în creștere constantă, în special de pe dispozitive mobile.

În perioada următoare, ecosistemul digital E.ON va fi extins prin integrarea aplicației E.ON Drive în platforma Myline. E.ON a depășit deja pragul de 700 de puncte private de încărcare pentru vehicule electrice, instalate în 39 de județe, iar localizarea stațiilor este disponibilă online și în aplicația dedicată.

Un alt proiect strategic aflat în dezvoltare este Sales Platform, care va permite clienților să contracteze direct online soluțiile energetice oferite de E.ON, într-un proces simplificat și complet digital.

Totodată, AI Search E.ON, primul instrument inteligent de căutare dezvoltat de o companie energetică din România, oferă răspunsuri în doar câteva secunde, fiind actualizat permanent pentru a furniza informații relevante și actuale.

Investițiile în digitalizare contribuie direct la creșterea business-ului: portofoliul de clienți E.ON a crescut cu peste 6% între 2020 și 2025, iar numărul celor care utilizează soluții precum sisteme fotovoltaice, pompe de căldură, centrale în condensare sau stații de încărcare a depășit 110.000.

E.ON spune că va continua să investească în tehnologii avansate, inclusiv în sisteme bazate pe inteligența artificială capabile nu doar să furnizeze informații, ci și să preia și să rezolve anumite solicitări ale clienților, contribuind la o experiență digitală tot mai eficientă și personalizată.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice, având un portofoliu variat format din circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 21 de ani. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 4,2 miliarde de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 121 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 121 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar rulajul total s-a ridicat la 121,3 milioane de lei (23,1 milioane de euro). ...
Multe companii au construit haotic grila de salarizare în ultimii ani, iar diferențele dintre angajați au generat frustrări. Ce vor face angajatorii odată cu noua Directivă UE privind transparența salarială
Multe companii au construit haotic grila de salarizare în ultimii ani, iar diferențele dintre angajați au generat frustrări. ...
Multe companii din România au construit sistemele salariale în funcție de presiunile din piața muncii, pe fondul deficitului ...
Moment istoric pentru Bursa de București. BVB intră în rândul marilor burse, investitorii vor putea plasa în derivate: ASF a aprobat proiectul Contrapărții Centrale
Moment istoric pentru Bursa de București. BVB intră în rândul marilor burse, investitorii vor putea plasa în derivate: ...
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat, în ședința de astăzi, autorizarea societății CCP.RO ...
Germania ar putea retrage navele trimise pentru deminarea Strâmtorii Ormuz, dacă nu vor fi realizate în scurt timp condițiile pentru desfășurarea lor
Germania ar putea retrage navele trimise pentru deminarea Strâmtorii Ormuz, dacă nu vor fi realizate în scurt timp condițiile ...
Germania ar putea rechema cele două nave trimise în Djibouti dacă nu vor fi îndeplinite în curând condiţiile pentru ...