EANA s-a alăturat susţinătorilor iniţiativei CEPIC împotriva practicilor anticoncurenţiale ale Google

Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) a decis să se alăture coaliţiei iniţiate de CEPIC (Centrul pentru Industria Fotografică) în demersurile legale ale acesteia cu privire la folosirea neautorizată de către Google a fotografiilor aparţinând unor terţe părţi, informează un comunicat difuzat marţi de EANA.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 13:46
EANA s-a alăturat susţinătorilor iniţiativei CEPIC împotriva practicilor anticoncurenţiale ale Google

EANA, din care fac parte agenţii de presă din 32 de ţări, inclusiv Agenţia Naţională de Presă AGERPRES din România, devine astfel cea de-a 20-a organizaţie de media care se raliază coaliţiei CEPIC.

Preşedintele EANA, Peter Kropsch, directorul executiv al agenţiei austriece de presă APA, a declarat cu acest prilej că organizaţia pe care o prezidează salută oportunitatea de a susţine ‘iniţiativa CEPIC de a clarifica situaţia privind drepturile asupra fotografiilor la nivel european’.

‘Schimbul de drepturi la folosirea conţinuturilor stă la baza modelului de afaceri al agenţiilor de presă. Astăzi, aproape toate agenţiile de presă oferă servicii foto, iar ca urmare a cererii tot mai mari de conţinut vizual importanţa comerţului cu fotografii este în creştere constantă. EANA crede cu tărie că o producţie susţinută de conţinut de calitate – fie că este vorba de text sau de imagini – trebuie să se bazeze pe o situaţie clară a drepturilor’, a afirmat Peter Kropsch, citat în comunicatul EANA.

CEPIC a depus la 8 noiembrie 2013 pe lângă Comisia Europeană o plângere formală privind recurgerea la practici anticoncurenţiale de către Google, gigantului american al internetului. Plângerea se referă la utilizarea neautorizată de către Google a imaginilor aparţinând unor terţe părţi în serviciile sale de căutare şi alte servicii specializate, îndeosebi Google Images.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...