Ebola: În Spania, şapte persoane internate, doar un singur caz confirmat

Alte trei persoane au fost internate în spitalul Carlos al III-lea din Madrid, în secţia pentru bolnavii de Ebola, în timp ce doi pacienţi au fost externaţi sănătoşi, ridicând la şapte numărul spitalizărilor, dintre care un singur caz confirmat, a anunţat unitatea medicală miercuri seară, potrivit AFP.
Economica.net - J, 09 oct. 2014, 03:46
Ebola: În Spania, şapte persoane internate, doar un singur caz confirmat

‘În această seară (miercuri), au fost internaţi doi medici şi un infirmier’, a declarat o purtătoare de cuvânt. Cei doi medici au fost în contact cu pacienta (contaminată cu virusul Ebola). Este vorba despre o femeie care a examinat-o într-un centru medical şi despre un medic din oraşul Alcorcon, situat la periferia de sud a Madridului, unde ea locuieşte, potrivit sursei amintite.

Bolnava este o asistentă medicală în vârstă de 44 de ani care a făcut parte din echipa care a tratat doi călugări spanioli contaminaţi cu virus în Africa şi decedaţi pe 12 august, respectiv, 25 septembrie, scrie Agerpres.

Infirmierul spitalizat a fost şi el în contact cu unul dintre călugări. ‘Prezintă simptome, i s-a făcut un test, dar încă nu avem rezultatele’, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Pe de altă parte, o altă asistentă medicală şi un inginer, internaţi marţi, au fost externaţi, ultimele teste fiind negative.

În total, şapte persoane s-au aflat miercuri seara la izolare în spitalul Carlos al III-lea din Madrid: cei trei noi veniţi, bolnava, soţul ei şi două infirmiere asupra cărora nu a fost oferită nicio informaţie.

Aproximativ 50 de persoane care au putut fi în contact cu bolnava şi călugărul decedat pe 25 septembrie, provenite în special din sistemul spitalicesc, se află deja sub supraveghere. O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a-i identifica pe toţi locuitorii din regiune care au putut fi expuşi, cu atât mai mult cu cât asistenta a prezentat simptome încă de pe 29 septembrie, dar a fost internată abia luni, 6 octombrie

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...