Ebola: Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, pe 18 septembrie

Consiliul de Securitate al ONU va ţine joi după-amiază o 'reuniune de urgenţă' cu privire la epidemia Ebola care face ravagii în Africa de Vest, a anunţat luni ambasadoarea americană la Naţiunile Unite, Samantha Power, citată de AFP.
Economica.net - mar, 16 sept. 2014, 04:02
Ebola: Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, pe 18 septembrie

Diplomatul americană, care prezidează Consiliul în luna septembrie, a precizat că Washingtonul doreşte ca această reuniune să ducă la ‘angajamente concrete’ pentru lupta împotriva epidemiei, scrie Agerpres.

Samantha Power a subliniat că este foarte neobişnuit ca instanţa Naţiunilor Unite, având ca mandat menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, să se sesizeze într-un dosar de sănătate publică.

‘Este esenţial să examinăm evoluţia epidemiei şi să ne mobilizăm resursele’ pentru a o combate, a menţionat ea.

‘Putem stăvili epidemia Ebola şi trebuie să evităm să cedăm în faţa panicii, (…) însă răspunsul nostru colectiv nu a fost suficient’, a insistat diplomat americană.

Te-ar mai putea interesa și
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali în funcția de șef al diviziei sale militare (Head of Military......
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...