Economia Germaniei va scădea cu 6,6% în 2020 – studiu al Institutului de Cercetări Economice

Economia Germaniei se va contracta cu 6,6% anul acesta, în urma impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar PIB-ul nu va reveni la nivelul înregistrat înaintea crizei, până la finalul lui 2021, arată rezultatele unui studiu al Institutului de Cercetări Economice Ifo publicat marţi, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 28 apr. 2020, 10:23
Economia Germaniei va scădea cu 6,6% în 2020 - studiu al Institutului de Cercetări Economice

În primul trimestru din 2020, cea mai mare economie europeană a înregistrat un declin de 1,9%, previzionează Ifo, care se aşteaptă la un recul de 12,2% în trimestrul doi din acest an.

„Nu vom reveni la nivelul de dinaintea pandemiei până la finalul lui 2021”, a avertizat Timo Wollmershaeuser, director în cadrul Ifo. Aceasta a adăugat: „Asta va însemna o expansiune a economiei de 8,5% în 2021”, scrie Agerpres.

În aprilie, încrederea investitorilor germani s-a prăbuşit, înregistrându-se cel mai semnificativ declin de când se publică aceste date, a anunţat recent Ifo.

Pentru a combate criza, Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 de miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei asupra economiei.

După impunerea măsurilor de izolare la mijlocul lunii martie, Germania a început săptămâna trecută o ridicare parţială a restricţiilor, printre care redeschiderea magazinelor cu mai puţin de 800 de metri pătraţi. Cu toate acestea, rămân în vigoare regulile privind distanţarea socială.

Şi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a avertizat recent că economia este într-o recesiune severă şi este puţin probabil că redresarea va fi rapidă, deoarece o parte dintre măsurile de izolare, menite să oprească răspândirea pandemiei, ar putea rămâne în vigoare pentru o perioadă extinsă.

„Restricţiile substanţiale vor rămâne probabil în vigoare până când va fi disponibilă o soluţie medicală, cum ar fi un vaccin. Din acest motiv, o redresare rapidă şi solidă pare în prezent puţin probabilă”, se arată în raportul lunar al Bundesbank.

Creşterea economică în primul trimestru din 2020 este deja semnificativ afectată, dar situaţia în trimestrul doi va fi chiar mai rea, pe fondul declinului sever în industria auto şi în consumul gospodăriilor, a apreciat Banca Centrală a Germaniei.

Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 în Germania a ajuns la 155.193, iar cel al deceselor la 5.750, a anunţat luni Institutul Robert Koch (RKI).

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...