Economia SUA a crescut cu 2% în trimestrul al doilea din 2019

Economia Statelor Unite ale Americii a crescut cu un ritm anual de 2% în trimestrul al doilea al anului, cu o zecime mai puţin faţă de calculele preliminare oficiale pentru această perioadă, a anunţat, joi, Guvernul SUA, citat de agenţia EFE.
Economica.net - J, 29 aug. 2019, 13:59
Economia SUA a crescut cu 2% în trimestrul al doilea din 2019

În primul trimestru al anului, economia americană a înregistrat o creştere de 3,1%.

Cheltuielile consumatorilor, care în SUA reprezintă două treimi din activitatea economică, au crescut în trimestrul II cu 4,7%, faţă de 4,3% cât se estimase anterior.

În schimb, investiţiile companiilor s-au redus cu 1,1 % (minus 0,8% estimarea precedentă).

Datele privind creşterea economică au fost anunţate înainte de reuniunea de politică monetară a Rezervei Federale (Fed), ce va avea loc pe 17 şi 18 septembrie, la întâlnirea de la începutul verii aceasta stabilind reducerea dobânzii de referinţă la un interval cuprins între 2% şi 2,25%.

Pe de altă parte, piaţa muncii s-a menţinut solidă, cu un indice al şomajului mai mic de 4 %, nivel care nu a mai fost atins în ultimii 50 de ani.

Totodată, inflaţia a rămas sub ţinta anuală de 2% stabilită de Fed.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...