Edward Snowden ar putea depune mărturie în faţa procurorilor germani

Fostul consultant al NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia, ar putea depune mărturie în faţa procurorilor germani în cazul de presupus spionaj al telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, a anunţat vineri o sursă rusă citată de agenţia Interfax, relatează AFP.
Economica.net - vin, 01 nov. 2013, 12:25
Edward Snowden ar putea depune mărturie în faţa procurorilor germani

Îi va fi dificil să părăsească Rusia – în acest caz şi-ar pierde statutul de refugiat – dar ar putea răspunde întrebărilor Germaniei în scris sau întâlnindu-se cu procurorii în Rusia, a explicat această sursă care cunoaşte situaţia.

Avocatul rus al lui Snowden, Anatoli Kucerena, singura persoană mandatată să vorbească în numele lui, era „în reuniune” vineri dimineaţă şi imposibil de contactat pentru a reacţiona.

„O călătorie a lui Snowden în străinătate este practic exclusă. În acest caz, el şi-ar pierde statutul de refugiat şi ar putea fi extrădat către Statele Unite de una dintre ţările aliate”, a subliniat sursa citată.

„În acelaşi timp, Parchetul german şi-ar putea trimite în Rusia reprezetanţi sau i-ar putea transmite lui Snowden întrebările în scris”, a adăugat aceasta.

„Această problemă trebuie clarificată la nivel interguvernamental”, a adăugat sursa citată.

Snowden s-a întâlnit, joi, într-un loc secrete cu deputatul ecologist german Christian Ströbele, însoţit de doi jurnalişti.

„El a arătat că ştie multe lucruri. (…) Este pregătit, în principiu, să ajute la elucidarea” situaţiei, a declarat Ströbele, intervievat de televiziunea germană ARD.

Deputatul a adăugat că Snowden ar fi „dispus chiar să vină în Germania pentru a depune mărturie”, precizând însă că, în acest caz, condiţiile ar trebui să o permită. Ströbele i-a propus, de asemenea, să fie audiat în Rusia.

Întrebat, joi, despre posibilitatea ca Snowden să fie audiat de germani, avocatul său rus Anatoli Kucerena a declarat că ar fi extrem de dificil.

„Snowden trăieşte în Rusia sub legea rusă, el nu poate merge nicăieri în străinătate fără să îşi piardă actualul statut. În plus, atât timp cât este în Rusia, el a acceptat să nu divulge nicio informaţie secretă”, a declarat Kucerena, citat de Interfax.

Snowden se află la originea unor multiple dezvăluiri despre Agenţia de Securitate Naţională americană (NSA), al cărei angajat a fost. El a fost inculpat pentru spionaj de către Washington, care a cerut în mai multe rânduri extrădarea lui, dar în zadar.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...