Elcen a semnat contractul de consultanță pentru o nouă centrală de cogenerare la CET București Sud, de 275 MW

Electrocentrale București (Elcen) a semnat contractul pentru servicii de consultanță de tip Owner’s Engineer în vederea implementării unei noi unități de cogenerare de înaltă eficiență la CET București Sud. Valoarea totala a contractului este de 29,1 milioane de lei.
Mihai Nicuţ - J, 19 iun. 2025, 19:20
Elcen a semnat contractul de consultanță pentru o nouă centrală de cogenerare la CET București Sud, de 275 MW

“În contextul nevoii urgente de modernizare a producției de energie termică și electrică din Capitală, ELCEN avansează în realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte energetice din București. A fost selectat, în urma unei proceduri de achiziție publică, un consultant specializat (Owner’s Engineer) care va superviza întregul proces de proiectare și execuție al noii centrale moderne – un pas esențial pentru a ne asigura că lucrările se desfășoară la cele mai înalte standarde tehnice și de eficiență.

Rolul acestuia este esențial pentru asigurarea conformității tehnice și legale a proiectului; supervizarea lucrărilor; respectarea termenelor și a bugetului; aplicarea celor mai bune practici în materie de eficiență energetică și sustenabilitate, arată Elcen.

Contractul a fost câștigat de un consorțiu condus de compania de servicii de inginerie cu origini germane Dornier.

Noua unitate de cogenerare de înaltă eficiență de 275 MWe si 214 MWt pe gaze naturale în amestec cu hidrogen va înlocui treptat instalațiile vechi și poluante ale CET București Sud și va produce atât energie electrică, cât și energie termică, folosind tehnologii moderne, mai curate și mai eficiente, spune compania.

Proiectul este unul dintre cele trei ale ELCEN care primesc finanțare din Fondul pentru Modernizare, cu sprijinul Ministerului Energiei.

“Acest proiect, alături de “Eficientizarea activității din CTE Grozăvești prin implementarea unei unități de cogenerare de înaltă eficiență, cu o putere nominală de 32,5MWe și 41 Mwt” și de „Implementarea unor capacități de cogenerare de înaltă eficiență utilizând motoare termice în CTE Progresu cu o putere nominală de 72,4 MWe și 72,8 Mwt formează un portofoliu strategic de investiții prin care ELCEN contribuie la siguranța Sistemului Energetic Național, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și asigurarea unui serviciu public esențial – alimentarea cu energie termică și electrică – într-un mod sigur, eficient și sustenabil”, arată compania.

Contractele de finanțare cu Ministerul Energiei au fost semnate în anul 2024, iar finanțarea nerambursabilă se ridică la 362 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...