„Electorata” bună la toate. Cum vrea Guvernul să-i ajute pe românii cu credite în franci

Ministrul Finanţelor Darius Vâlcov afirmă că o soluţie pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanţei din 2014 privind restructurarea împrumuturilor, denumită atunci "Electorata", act normativ care nu a atras până acum interesul băncilor şi al debitorilor.
Economica.net - D, 18 ian. 2015, 11:54
„Electorata” bună la toate. Cum vrea Guvernul să-i ajute pe românii cu credite în franci

Ministrul Finanţelor, Dariu Vâlcov, apreciază că situaţia românilor afectatţi de aprecierea masivă a francului elveţian poate fi rezolvată printr-un act normativ. Potrivit Mediafax, ministrul a spus că extinderea „ëlectoratei” este o soluţíe în acest sens. El a precizat vineri seara, după întâlnirea cu oficialii BNR de la banca centrală, că sunt 75.412 de persoane fizice care au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci.
Ministrul a adăugat că discuţiile privind identificarea de soluţii după creşterea bruscă a francului elveţian vor continua săptămâna viitoare, arată Mediafax.
Guvernul a aprobat în vara anului trecut o ordonanţă de urgenţă pentru restructurarea creditelor care acordă persoanelor fizice o reducere fiscală dacă acestea beneficiază de scăderea dobânzii de către bancă cu până la 35% pentru o perioadă de doi ani.Una dintre condiţii este ca venitul persoanelor care solicită restructurarea să nu depăşească 2.200 lei brut pe lună. Deducerea fiscală din venitul lunar impozabil a fost stabilită la 900 de lei şi se aplică după perioada de doi ani de restructurare a creditului.

 

Lege fără succes

Ordonanţa s-a dovedit însă neatractivă atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi, astfel că, potrivit unor surse din sistemul bancar, până la începutul acestui an nu au fost înregistrate restructurări de credite pe baza actului normativ.
Cursul francului elveţian anunţat de BNR a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, şi a atins un nou maxim, în timp euro a urcat de la 4,5034 lei la 4,5095 lei, iar dolarul a atins şi el un nou maxim, de 3,8863 lei.
Referinţa francului elveţian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, când a crescut cu 15,7%, în timp ce în piaţa interbancară a trecut de 5 lei la cotaţiile raportate la euro, după ce decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci/euro impus în 2011 a determinat o apreciere masivă a monedei elveţiene pe pieţele externe.
Francul s-a apreciat joi foarte repede după anunţul Băncii Eleveţiei, cu până la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro în 1999.

Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc implica la momentul respectiv o paritate de 5,28 lei pentru moneda elveţiană, calculată prin intermediul cotaţiilor euro/franc şi euro/leu.
Românii care au credite imobiliare în franci elveţieni vor plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, luând în calcul aprecierea masivă a monedei elveţiene.
OTP Bank România, una dintre băncile care au acordat credite în franci elveţieni, va aplica reduceri ale marjei de dobândă cu până la 1,5 puncte procentuale pentru clienţii cu împrumuturi în CHF cu dobândă variabilă, pentru o perioadă de trei luni, pentru a reduce impactul cursului asupra ratelor.
Finanţările în franci elveţieni au o pondere de 4,5% în soldul total al împrumuturilor din sistemul bancar, din care 3,8% revine populaţiei şi 0,7% firmelor.
Soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor se situa în luna noiembrie a anului trecut la 213,66 miliarde lei. Raportat la această valoare, împrumuturile în franci pentru persoane fizice reprezintă 8,12 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...