Electrica a înregistrat în primul semestru un profit net consolidat în creştere cu 30%

Furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica a înregistrat în primul semestru un profit net consolidat de 277 milioane lei, în creştere cu 64 milioane lei, respectiv cu 30%, faţă de primul semestru al anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - vin, 14 aug. 2015, 08:35
Electrica a înregistrat în primul semestru un profit net consolidat în creştere cu 30%

Profitul operaţional pe semestrul I 2015 a fost de 317 milioane lei, cu 14% mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2014.

În perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2015, Electrica a înregistrat venituri din exploatare în valoare de 2,725 miliarde de lei, în urcare cu 237 milioane lei, sau 9,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Această creştere se datorează câtorva factori semnificativi şi anume veniturile din segmentul de distribuţie de energie electrică s-au majorat cu 79 milioane lei, sau 7%, la 1,219 miliarde de lei, evoluţie care se datorează creşterii cantităţii distribuite cu 6% faţă de perioada similară a anului 2014, în linie cu previziunile, iar veniturile din segmentul de furnizare de energie electrică au crescut cu 103 milioane lei, sau 5%, la 2,166 miliarde de lei.

Potrivit companiei, această evoluţie se datorează atât creşterii – ca urmare a politicilor comerciale implementate de Electrica Furnizare – a cantităţii furnizate cu 2%, contrar tendinţei de uşoară scădere la nivel naţional, cât şi creşterii cu 9% a valorii certificatelor verzi inclusă în factura către consumatorul final. Este de remarcat faptul că, în perioada respectivă, preţul mediu de vânzare a energiei electrice a scăzut cu 3,8%.

În intervalul menţionat, cheltuielile operaţionale au crescut cu 200 de milioane de lei, sau 9%, datorită în principal evoluţiei cheltuielii cu energia electrică achiziţionată. Aceasta a crescut cu 155 milioane lei, sau 14%, la 1,289 miliarde de lei, în primul rând din cauza creşterii costului energiei electrice achiziţionate pentru furnizare şi trading. Costul cu energia electrică achiziţionată este principalul cost al Grupului, reprezentând 47% din venituri în primul semestru din 2015.

În această perioadă, investiţiile în reţelele electrice au crescut cu 30 milioane lei (21%), atingând 175 milioane lei.

În perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2015, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 8,5 TWh şi a furnizat aproximativ 5 TWh de energie electrică, către un număr de aproximativ 3,59 milioane de consumatori finali. În primul semestru, contribuţia segmentului de distribuţie de energie electrică şi a segmentului de furnizare de energie electrică la veniturile Electrica a fost de 36%, respectiv 64%.

Poziţia de cash a companiei a crescut în semestrul I la 3,031 miliarde de lei, cu 181 milioane lei, sau 6%, mai mult decât la 31 decembrie 2014. Creşterea se datorează îmbunătăţirii performanţei operaţionale, atât în activitatea de distribuţie, cât şi în cea de furnizare.

‘O parte importantă a strategiei noastre de afaceri include implementarea unui plan de investiţii ambiţios. Avem nevoie de investiţii semnificative în segmentul de distribuţie de energie. În plus, avem proiecte – unele aflate în plină desfăşurare – de modernizări pentru îmbunătăţirea eficienţei şi pentru creşterea calităţii serviciilor. La şase luni, am crescut investiţiile cu peste 20% faţă de anul trecut, iar efectele acestui efort se vor reflecta pozitiv în rezultatele operaţionale viitoare şi într-o contribuţie directă la dezvoltarea economiei româneşti’, a declarat directorul general Electrica, Ioan Roşca.

Societatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Electrica are o experienţă în domeniu ce se întinde pe mai mult de 120 ani. Electrica are o arie de cuprindere naţională – cu organizare zonală în 3 zone, pentru distribuţia şi furnizarea energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi pe cuprinsul întregii ţări pentru întreţinere şi servicii energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Pachetul 2 de măsuri fiscale vine cu riscuri majore pentru mediul de afaceri dacă nu este dublată de reformă și analize de impact – consultant. Ce taxe cresc la 1 ianuarie și pentru cine
Pachetul 2 de măsuri fiscale vine cu riscuri majore pentru mediul de afaceri dacă nu este dublată de reformă și analize ...
Curtea Constituțională a României a dat undă verde celui de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, astfel încât, de la 1 ianuarie 2026, vor intra în vigoare majorări importante de taxe......
Ucraina: Europenii le cer „garanţii de securitate” americanilor înainte de orice concesie teritorială
Ucraina: Europenii le cer „garanţii de securitate” americanilor înainte de orice concesie teritorială
Europenii şi ucrainenii le cer Statelor Unite să aducă ''garanţii de securitate'' înainte de orice negociere teritorială ...
Lidl se îndreaptă rapid spre borna de 400 de magazine în România. Termină anul cu o creștere aproape record a rețelei
Lidl se îndreaptă rapid spre borna de 400 de magazine în România. Termină anul cu o creștere aproape record a rețelei
Retailerul german Lidl, liderul pieței comerțului alimentar după cifra de afaceri din 2024, s-a întors din punct de vedere ...
Cipru va acorda prioritate aderării Republicii Moldova la UE, odată cu preluarea preşedinţiei Consiliului European de la 1 ianuarie 2026
Cipru va acorda prioritate aderării Republicii Moldova la UE, odată cu preluarea preşedinţiei Consiliului European de ...
Cererea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană va fi o prioritate pentru Cipru atunci când va prelua preşedinţia ...