Listarea are loc după derularea unei oferte publice iniţiale în valoare de 579,64 milioane de lei (115 milioane de euro) şi înregistrarea unui moment unic la BVB: închiderea anticipată a IPO-ului pe 6 februarie, perioada ofertei fiind 2-11 februarie, ca urmare a suprasubscrierii atât a tranşei dedicate investitorilor instituţionali, cât şi a celei dedicate investitorilor de retail, informează un comunicat al BVB.
Electro-Alfa International, ale cărei soluţii tehnice sunt produse în patru fabrici din Botoşani, se listează la Bursă sub simbolul bursier EAI, iar capitalizarea bursieră a companiei la preţul de realizare al ofertei publice de 8,85 lei/acţiune, valoarea maximă din intervalul preţului de ofertă este de aproximativ 1,67 miliarde de lei (327 milioane de euro).
În urma derulării ofertei, Electro-Alfa International beneficiază de o infuzie de capital de 544,27 milioane de lei şi va folosi fondurile obţinute pentru susţinerea strategiei de creştere a companiei, incluzând achiziţii strategice, dezvoltarea capacităţilor interne, investiţii în producerea şi stocarea de energie, inovare, extinderea pe pieţe externe, precum şi asigurarea capitalului de lucru necesar participării la proiecte majore.
„Electro-Alfa International intră, de astăzi, în rândul companiilor listate pe Piaţa Reglementată a Bursei, după un IPO de succes ce reconfirmă apetitul investitorilor pentru companii româneşti solide, cu tradiţie, care decid să facă acest pas important spre piaţa de capital. Cei peste 35 de ani de activitate şi progres ai Electro-Alfa reflectă maturitatea companiei şi funcţionează ca un reper de încredere pentru actorii de pe piaţa de capital. Urez Bun venit echipei Electro-Alfa Internaţional la BVB şi felicit deopotrivă compania şi investitorii pentru reuşita IPO-ului. Sunt încrezător că profesionalismul dovedit până acum va fi cheia în care Electro-Alfa îşi va desfăşura activitatea şi ca emitent la Bursă, iar piaţa de capital îşi va îndeplini cu brio, în continuare, rolul de motor al economiei româneşti”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga.
Free-float-ul companiei este de aproximativ 35%. Gheorghe Ciubotaru, antreprenorul fondator al companiei, care deţinea 80% din acţionariat, va deţine în continuare 52%, în timp ce Electro Alfa Management, care deţinea un procent de 20% din acţiuni, va deţine 13%. În urma ofertei, printre investitorii instituţionali ai Electro-Alfa International se numără Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi NN Pensii, fiecare dintre companii intrând în acţionariat cu o participaţie de peste 5%.
„Când unul dintre jucătorii cheie din sectorul energetic devine emitent la BVB, este o dovadă clară că mediul antreprenorial din România şi piaţa de capital se susţin reciproc şi evoluează împreună. Electro-Alfa International este un astfel de emitent şi intră pe piaţa de capital printr-una dintre cele mai dinamice oferte publice iniţiale desfăşurate la BVB, ca o companie în valoare de 1,67 miliarde de lei. Felicit echipa Electro-Alfa International pentru ambiţia neclintită de a-şi atinge obiectivele în cei peste 35 de ani de activitate şi de a pune România pe harta industriei energetice internaţionale. Le urez Bun venit la Bursă şi mult succes în continuare!”, a subliniat directorul general al BVB, Remus Vulpescu.
Oferta publică iniţială a cuprins un total de 65.990.507 acţiuni, pentru care au fost înregistrate 5.409 ordine de subscriere. Acţiunile au fost alocate astfel: pe tranşa investitorilor instituţionali au fost alocate 56.091.932 acţiuni la un preţ de 8,85 lei/acţiune, iar pe tranşa investitorilor de retail au fost alocate 9.898.575 acţiuni, din care 9.882.434 acţiuni alocate la un preţ de 8.4075 lei/acţiune şi 16.141 acţiuni alocate la un preţ de 8,85 lei/acţiune.
„Listarea Electro-Alfa la Bursa de Valori Bucureşti este unul dintre cele mai importante momente din istoria companiei noastre. Am pornit la drum acum mai bine de 35 de ani, cu dorinţa de a construi în România o companie solidă, care să livreze calitate şi să crească pas cu pas, prin muncă şi seriozitate. Astăzi, statutul de companie publică reflectă maturizarea noastră organizaţională şi confirmă încrederea pe care piaţa o acordă modelului nostru de dezvoltare. Pentru noi, acest pas înseamnă deschidere, responsabilitate şi ambiţia de a duce Electro-Alfa la următorul nivel. Le mulţumim tuturor angajaţilor, partenerilor şi investitorilor care au contribuit la această reuşită şi care ne sunt alături în continuare”, a adăugat Gheorghe Ciubotaru, preşedinte şi fondator Electro-Alfa International.
În cadrul ofertei publice, tranşa destinată investitorilor de retail a fost iniţial stabilită la 10% din totalul acţiunilor oferite. Datorită interesului crescut al investitorilor, şi anume suprasubscrierea de aproximativ 5800% pe tranşa investitorilor de retail, compania a decis suplimentarea acesteia cu încă 5%, astfel încât alocarea finală pentru investitorii individuali a ajuns la 15%.
„Prima zi de tranzacţionare marchează începutul unei noi etape pentru Electro-Alfa. Capitalul atras prin IPO ne oferă resursele necesare pentru a investi în extinderea capacităţilor de producţie, în tehnologii moderne şi în dezvoltarea pe pieţe externe. Avem o direcţie strategică clar articulată şi proiecte în curs de implementare, orientate către o creştere durabilă, susţinută de o gestionare disciplinată a resurselor financiare, cu obiectivul de a ne consolida poziţia în domeniul infrastructurii energetice şi de a genera valoare sustenabilă pentru acţionari. Suntem pregătiţi pentru această etapă şi tratăm cu seriozitate responsabilitatea pe care o presupune statutul de companie listată”, a menţionat Ştefan Petrea, CEO Electro-Alfa International.
Swiss Capital şi Unicredit Bank au acţionat în calitate de Co-Aranjori Mandataţi şi de Administratori ai Registrului de Subscrieri, iar societatea de avocatură Clifford Chance Badea a asigurat consultanţa juridică pe parcursul întregului demers.
Electro-Alfa International este o companie cu capital majoritar românesc, recunoscută ca unul dintre principalii jucători în domeniul echipamentelor electrice de medie şi joasă tensiune, al lucrărilor de tip EPC (Engineering, Procurement, Construction) şi al soluţiilor de eficienţă energetică. Cu o experienţă de 35 de ani şi un angajament constant faţă de cercetare-dezvoltare, digitalizare şi inovaţie, Electro-Alfa International este implicată activ în modernizarea infrastructurii critice, în domenii precum distribuţia de energie, transportul feroviar, industria nucleară şi energia regenerabilă.
Compania deţine patru unităţi de producţie moderne, cu o suprafaţă totală de 25.000 mp, un centru propriu de cercetare-dezvoltare şi colaborează cu peste 500 de clienţi la nivel naţional şi internaţional. Prin integrarea proceselor de producţie, inginerie şi execuţie, Electro-Alfa International este un partener de încredere pentru proiecte cu impact major în infrastructura energetică europeană.