Electromagnetica a investit 9 mil. lei pentru dezvoltarea producţiei de corpuri de iluminat cu LED, în 2013

Investiţiile realizate de Electromagnetica pentru dezvoltarea activităţii în domeniul producţiei de corpuri de iluminat cu LED şi fabricării de scule şi matriţe s-au ridicat, în 2013, la aproape 9 milioane de lei, potrivit datelor companiei, remise AGERPRES.
Economica.net - mie, 16 apr. 2014, 08:33
Electromagnetica a investit 9 mil. lei pentru dezvoltarea producţiei de corpuri de iluminat cu LED, în 2013

‘Profilul Electromagnetica s-a redefinit încă o dată în ultimii 4 ani, de când societatea a abordat, mobilizând întreaga sa capacitate de cercetare dezvoltare, un domeniu foarte nou, cel al iluminării cu LED. Lămpile, sistemele şi soluţiile de iluminat cu LED au ajuns, în 2013, să ocupe primul loc printre produsele realizate de Electromagnetica, fiind apreciate pentru economia de energie, durata mare de funcţionare, lumină de calitate şi protecţia asigurată mediului. Numai în anul 2013, Electromagnetica a efectuat investiţii de 17,87 milioane lei pentru dezvoltarea activităţii, din care aproape jumătate au fost investiţi în echipamentele tehnologice necesare extinderii producţiei de corpuri de iluminat cu LED şi fabricării de scule şi matriţe’, arată datele Electromagnetica.

Pe de altă parte, directorul general al companiei, Eugen Scheuşan, consideră că Electromagnetica ‘este pregătită pentru trecerea la următorul standard, chiar dacă Ministerul Mediului, prin derogări, întârzie nejustificat aplicarea legislaţiei naţionale şi europene în domeniu’.

‘Slăbiciunea autorităţilor va transforma ţara într-un coş de gunoi în materie de lămpi cu conţinut poluant şi va permite în continuare risipa, în primul rând din buzunarul statului pentru că autorităţile publice locale sunt cele care plătesc, de exemplu, factura pentru iluminatul public. Orice corp de iluminat stradal montat de nou ar trebui să fie unul cu tehnologie LED. Atitudinea tolerantă a autorităţilor favorizează acele produse aduse din import depăşite din toate punctele de vedere şi ignoră existenţa unui producător local de succes’, a declarat Scheuşan pentru AGERPRES.

Vânzările Electromagnetica de corpuri de iluminat cu LED s-au dublat de la an la an, depăşind 32,6 milioane lei, în 2013. Tot anul trecut, compania a introdus în fabricaţie peste 30 de noi familii de corpuri de iluminat cu LED cu eficienţă luminoasă ridicată, iar 11% dintre cei peste 600 de angajaţi ai societăţii desfăşoară activităţi de cercetare, proiectare şi dezvoltare.

Conform rezultatelor financiare ale companiei, publicate la jumătatea lunii februarie, profitul brut preliminar s-a situat, în 2013, la 19,057 milioane de lei, în creştere cu 3,11% faţă de anul precedent.

De asemenea, veniturile Electromagnetica s-au cifrat, anul trecut, la 397,37 milioane lei, în scădere de la 445,340 milioane consemnate la finele anului 2012.

Cheltuielile cu beneficiile angajaţilor au fost de 35,97 milioane de lei (29,9 milioane în 2012), în timp ce cheltuielile cu amortizarea şi deprecierea au ajuns la 10,35 milioane de lei (6,29 milioane lei, anul anterior).

La 31 decembrie 2013, datoriile totale ale companiei se ridicau la 51,386 milioane de lei, în creştere cu 22,8% comparativ cu acelaşi interval din 2012.

Electromagnetica este producător şi furnizor de energie electrică, echipamente de măsurare şi distribuţie a energiei electrice, sisteme de iluminat cu LED, aparataj electric, subansamble electrice, electronice, metalice şi din mase plastice.

În prezent, acţiunile societăţii sunt deţinute de către angajaţi prin Asociaţia PAS Electromagnetica (29,63%), SIF Oltenia (22,11%), persoane juridice (16,1%) şi persoane fizice (32,14%), fiind listate din 2011 la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti /BVB/

Te-ar mai putea interesa și
APIA a început eliberarea adeverințelor pentru beneficiarii intervenției privind bunăstarea porcinelor și păsărilor care vor să acceseze credite
APIA a început eliberarea adeverințelor pentru beneficiarii intervenției privind bunăstarea porcinelor și păsărilor ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează, începând de joi, adeverinţe pentru fermierii beneficiari ai intervenţiei DR-06 "Bunăstarea animalelor", pachetele......
Wizz Air a prelungit suspendarea zborurilor către o parte din destinațiile din Orientul Mijlociu până pe 15 martie
Wizz Air a prelungit suspendarea zborurilor către o parte din destinațiile din Orientul Mijlociu până pe 15 martie
Wizz Air a anunțat că a prelungit cu o săptămână suspendarea zborurilor către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi ...
Consiliul Local Galați a redus mai multe impozite pe proprietate
Consiliul Local Galați a redus mai multe impozite pe proprietate
Primăria Municipiului Galați informează că astăzi, în ședința Consiliului Local, a fost aprobată o hotărâre importantă ...
Guvernul introduce o primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii aflați la rimul loc de muncă
Guvernul introduce o primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii aflați la rimul loc de muncă
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj, ...