Elevii de gimnaziu din Beijing vor purta brățări electronice, care să trimită avertizări în cazul în care au febră

Elevii de gimnaziu din Beijing au revenit luni la cursuri dotaţi cu brăţări electronice, create pentru a emite o avertizare în caz de febră, în contextul în care China se teme de un nou val de contaminare cu COVID-19, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 13:02
Elevii de gimnaziu din Beijing vor purta brățări electronice, care să trimită avertizări în cazul în care au febră

Dispozitivul este cel mai recent exemplu de utilizare masivă de către China a noilor tehnologii în încercarea de a ţine sub control noul coronavirus, care a contaminat, potrivit statisticilor oficiale, aproape 83.000 de persoane, din care 4.633 de cazuri au fost mortale în această ţară asiatică.

China, prima ţară afectată de noul coronavirus, a închis toate şcolile în luna ianuarie, cursurile desfăşurându-se ulterior online.

Aceste brăţări inteligente înregistrează în timp real temperatura elevilor. Părinţii copiilor şi unităţile şcolare pot monitoriza apoi datele prin intermediul unei aplicaţii pentru telefonul mobil, potrivit Beijing Daily.

În cazul unei temperaturi ridicate – peste 37,2 grade – brăţara trimite o alertă către cadrele didactice, iar ele sunt încurajate să anunţe imediat poliţia, a precizat acelaşi cotidian chinez.

Dispozitivul se află în faza de testare în cinci districte ale capitalei chineze.

Controlul temperaturii, purtarea obligatorie a unei măşti şi măsurile de distanţare socială au devenit obişnuite în unităţile şcolare din întreaga ţară în contextul în care autorităţile se tem de o recrudescenţă a infectărilor.

Deşi China a stopat în mare parte epidemia pe teritoriul său până în acest moment, luni au fost raportate 17 cazuri noi, dintre care 10 de origine locală, în special în Wuhan, metropolă plasată mai mult de două luni în carantină şi unde virusul a fost descoperit la sfârşitul anului trecut.

În Beijing, doar liceenii din clasele terminale primiseră până acum permisiunea să revină în şcoli ca să se pregătească pentru examenul de bacalaureat.

În luna martie, provinciile Qinghai (nord-vest) şi Guizhou (sud-vest), cu un număr mic de locuitori, au fost primele care au organizat progresiv întoarcerea elevilor la şcoală.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...