Elveţia şi Emiratele Arabe Unite nu vor mai fi considerate de UE paradisuri fiscale – Reuters

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană vor elimina Elveţia şi Emiratele Arabe Unite (EAU) din lista paradisurilor fiscale, se arată într-un document UE consultat de Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - vin, 04 oct. 2019, 11:12
Elveţia şi Emiratele Arabe Unite nu vor mai fi considerate de UE paradisuri fiscale - Reuters

La şedinţa din 10 octombrie, miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană ar urma să excludă Emiratele Arabe Unite din lista neagră a jurisdicţiilor fiscale necooperante, un instrument comun de diminuare a riscurilor de abuz fiscal şi de competiţie fiscală neloială la nivel mondial. Tot din această listă vor fi eliminate şi Insulele Marshall.

Elveţia va fi scoasă de pe lista gri a paradisurilor fiscale, care include ţările care s-au angajat să-şi modifice reglementările fiscale pentru a fi în concordanţă cu cele ale UE, se arată în documentul consultat de Reuters.

Comisia Europeană a apreciat recent că lista s-a dovedit a fi un real succes, întrucât multe state şi-au modificat legislaţia şi sistemele fiscale pentru a se alinia la standardele internaţionale.

Pe parcursul anului trecut, Comisia a evaluat 92 de ţări în funcţie de trei criterii: transparenţa fiscală, buna guvernanţă şi activitatea economica reală, dar şi pe baza unui indicator, existenţa cotei zero a impozitului pe profit.

În plus, noile dispoziţii din legislaţia UE interzic direcţionarea sau tranzitarea fondurilor UE prin entităţi din ţări aflate pe lista neagră.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...