Elveția va permite munca duminica în unele zone turistice și în orașele mari

Guvernul din Elveţia, ţară unde lucrul în ziua de duminică este în principiu interzis prin lege şi prin urmare este dificil de găsit magazine deschise în această zi, a anunţat joi că va permite lucrul duminical în unele zone turistice și în orașele mari, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 23 nov. 2023, 21:51
Elveția va permite munca duminica în unele zone turistice și în orașele mari

Vor fi astfel revizuite dispoziţii legale în vigoare din anul 1964, dar noile norme se vor aplica numai în oraşele care au mai mult de 60.000 de locuitori, în cele turistice (unde cel puţin jumătate din clienţii sectorului hotelier sunt străini) şi numai în zonele cele mai circulate ale acestora. Însă deciziile concrete privind aplicarea noilor dispoziţii vor reveni autorităţilor din fiecare canton.

În prezent, inclusiv oraşele elveţiene cu mare profil internaţional, cum este Geneva, sunt aproape paralizate în fiecare duminică, practic toate magazinele fiind închise, cu excepţia benzinăriilor şi a unor centre comerciale situate în apropierea gărilor.

Consiliul Federal (guvernul elveţian) a precizat că angajaţii care lucrează duminică trebuie să beneficieze de compensaţii pentru că-şi sacrifică timpul liber într-o zi de sărbătoare, dar acestea vor fi stabilite tot de autorităţile cantonale.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita luni asigurări de la directorul general al băncii italiene, Andrea Orcel,......
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...