Elveţienii de la Artemis intră pe piaţa rezidenţială cu un proiect de 800 de apartamente în Timişoara

Elvețienii de la Artemis Real Estate, care dețin 1.500 de apartamente în Elveția și investesc anul în încă 150, vor intra pe piața rezidențială românească după achiziția unui teren de două hectare în Timișoara pe care vor dezvolta un proiect de 800 de apartamente. Compania deține deja în România 150 de hectare de teren și cinci proiecte logistice în aceeași zonă.
Economica.net - vin, 02 aug. 2019, 03:24
Elveţienii de la Artemis intră pe piaţa rezidenţială cu un proiect de 800 de apartamente în Timişoara

Investiția totală în noul ansamblu rezidențial va fi se circa 10-15 milioane de euro, inclusiv valoarea terenului.

Oficialii companiei spun că în prezent se lucrează la tema de design pentru proiect, urmând ca apoi să fie organizat un concurs de arhitectură și să fie realizat masterplanul.

Artemis Real Estate este prezent pe piața din România de peste 10 ani cu investiții de peste 25 de milioane de euro în circa 150 hectare de teren din vestul țării, orientate pe proiecte industriale.

Portofoliul companiei include Parcul Industrial Sânandrei, situat la 7 kilometri de Timișoara, Parcul Industrial Aeroport Timișoara, Parcul Banat Business și parcurile industriale Giarmata și Dudeștii Noi.

Grupul elvețian include și producătorul de electrocasnice încorporabile Franke, prezent și el pe piața din România, care a ajuns la afaceri de circa 12 milioane de euro anul trecut. În portofoliul grupui Artemis se mai află Feintool, o participare majoră la o companie elvețiană în domeniul Automotive, dar și participații la companii elvețiene, cum ar fi Forbo, Rieter sau Autoneum, și în companii private precum activitățile din lemn de tec din Costa Rica și Nicaragua.

Grupul are în jur de 12.000 de angajați în 86 de companii din întreaga lume și a generat vânzări consolidate de 2,9 miliarde franci elvețieni în 2017.

Pe piaţa timişoreană Artemis va concura cu alte două proiecte de mari dimensiuni, Isho, cu 1.200 de apartamente, dezvoltat de Mulberry Development, dezvoltator deținut de Ovidiu Șandor, și XCity Towers, proiect de 955 de apartamente, dezvoltat de Wallberg Properties, dezvoltator controlat de omul de afaceri arădean Valentin Morar.

Te-ar mai putea interesa și
Industria de apărare atrage angajați din cea auto. Hensoldt preia angajați Bosch din Germania
Industria de apărare atrage angajați din cea auto. Hensoldt preia angajați Bosch din Germania
Hensoldt AG, companie din industria de apărare care produce radare, sisteme optoelectronice și software, și-a anunțat intenția de a prelua 00 de angajați Bosch. Anterior, compania a înglobat......
Leul s-a depreciat, marţi, în raport cu euro şi dolarul american
Leul s-a depreciat, marţi, în raport cu euro şi dolarul american
Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la ...
Capacitatea de stocare a energiei crește rapid. Am ajuns la 2.000 MWh, care sunt acum cele mai mari baterii din România
Capacitatea de stocare a energiei crește rapid. Am ajuns la 2.000 MWh, care sunt acum cele mai mari baterii din România
Instalațiile de stocare a energiei electrice din România au ajuns la aproape 2.000 MWh capacitate și aproape 1.000 MW ...
Criză energie. Premierul Bolojan anunță cum se va lua curentul în marile fabrici. Ședință de guvern pentru a decide programul întreruperilor. Notificare cu 24 de ore înainte
Criză energie. Premierul Bolojan anunță cum se va lua curentul în marile fabrici. Ședință de guvern pentru a decide ...
Criză energie. După ce premierul Bolojan a îndemnat la cumpătare prin oprirea producției, executivul demis de Parlament ...