eMag anunţă că preţurile vor creşte pe fondul deprecierii leului şi a legislaţiei din China

Preţurile vor creşte în perioada următoare, în contextul în care multe produse sunt importate şi cumpărate în euro sau dolari, monede care înregistrează o tendiţă de creştere în ultimele zile, a declarat Stanciu.
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 12:24
eMag anunţă că preţurile vor creşte pe fondul deprecierii leului şi a legislaţiei din China

„Avem multe produse din import. Produsele din import sunt cumpărate ori în dolari, ori în euro, iar dolarul şi euro sunt pe o tendinţă de creştere. Deocamdată nu se văd, dar sunt foarte puţine produse, cele la care stocul este foarte mic. Dacă noi avem stoc mare, creşterea se va vedea în momentul în care va intra stocul nou. Tendinţa preţurilor pentru perioada următoare, poate decembrie, ianuarie, februarie, va fi una de creştere”, a explicat Stanciu.

Preţurile vor mai creşte şi din cauza legislaţiei din China privind protecţia mediului. „Sunt foarte multe produse fabricate în China: electrocasnice mici, produse pentru casă. Cam de un an de zile, China a implementat o legislaţie privind protecţia mediului foarte strictă, ceea ce a dus la creşterea preţurilor masivă. Încă nu se vede peste tot, dar preţurile vor creşte şi de la respectarea acestei legislaţii”, a spus Stanciu.

„Nu sunt lucruri pe care putem să le controlăm noi sută la sută, cum ar fi cursul de schimb, creşterea salariilor – sunt factori pe care îi vedem în preţ şi până la urmă, este transmis clientului final, poate cu o temporizare având în vedere că noi ţinem un stoc”, a mai spus directorul eMAG.

În ceea ce priveşte creşterea preţurilor la carburant, Stanciu susţine că aceasta nu se reflectă, în prezent, în preţul produsului, deoarere nu este un factor principal din preţul de curierat. „Creşterea de preţ la carburant nu se vede în momentul de faţă. Din preţul de curierat, preţul carburantului este al treilea, nu e cea mai importantă bucată de cost. Nu se vede în preţ şi nu mă aştept să se vadă foarte curând”, a precizat Stanciu.

Preţul unui produs este influenţat, în cele din urmă, şi de investiţiile pe care companiile le fac în echipamente şi personal pentru a compensa lipsa infrastructurii. „Întreaga piaţă de comerţ online poate beneficia de îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. (…) Noi încercăm să compensăm lipsa infrastructurii prin investiţii, oameni sau investiţii în echipamente, dar investiţiile astea se văd, până la urmă, în preţul produsului”, a precizat directorul eMAG.

Te-ar mai putea interesa și
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția de tehnologii nepoluante din blocul comunitar
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția ...
Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) şi-a exprimat "îngrijorarea serioasă, nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă" faţă de Actul privind Acceleratorul Industrial (IAA) al......
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...