Emiratele Arabe Unite au pus în funcțiune centrala nucleară de la Barakah, o premieră pentru lumea arabă

Emiratele Arabe Unite au anunţat sâmbătă începerea operaţiunilor la centrala nucleară civilă de la Barakah, prima de acest tip din lumea arabă, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - S, 01 aug. 2020, 10:36
Emiratele Arabe Unite au pus în funcțiune centrala nucleară de la Barakah, o premieră pentru lumea arabă

„Anunţăm astăzi că EAU au procedat cu succes la punerea în serviciu a primului reactor al centralei de la Barakah, prima din lumea arabă”, a transmis pe Twitter şeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, premierul Emiratelor şi emirul Dubaiului.

„Este un moment istoric pentru EAU în obiectivul lor de a furniza ţării o nouă formă de energie curată”, a comentat la rândul său Hamad Alkaabi, reprezentantul Emiratelor pe lângă Agenţia internaţională a energiei atomice (AIEA) de la Viena.

Corporaţia energiei nucleare din Emirate ENEC a precizat că subsidiara sa Nawah Energy „a inaugurat cu succes Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Barakah, situată în regiunea Al Dhafrah din Abu Dhabi”.

Centrala, construită în colaborare cu Corporaţia de Electricitate a Coreei (KEPCO), urma să-şi înceapă funcţionarea în 2017, dar lansarea operaţiunilor a fost amânată pentru a se conforma cerinţelor legale de securitate.

La finalizarea lucrărilor, centrala va dispune de patru reactoare cu o capacitate de 5600 megawaţi, adică circa un sfert din necesarul de electricitate al EAU, unul din principalii producători de petrol.

EAU nu au dezvăluit suma totală pe care intenţionează să o investească în acest proiect, al cărui cost estimat este de 24,4 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...