Emisiile de CO2 au adus pădurile europene aproape de punctul de saturaţie

Adaugă-ne ca sursă preferată

Ciclul carbonului este procesul prin care acest compus este transferat între pământ, apă şi atmosferă. Rezervorul de carbon reprezintă capacitatea principalelor componente naturale, cum ar fi solul, oceanele, rocile sau combustibilii fosili, de a înmagazina carbonul astfel încât acesta să nu fie eliberat în atmosferă.

Începând cu epoca Revoluţiei Industriale, activitatea umană a modificat acest ciclu, ca urmare a arderii combustibililor fosili, prin care s-a eliberat o mare cantitate de CO2 stocat, şi a modificărilor în exploatarea solului, cum ar fi despădurirea sau extinderea urbanizării. Astfel, s-a redus dimensiunea biosferei, cea care elimină dioxidul de carbon prin fotosinteză.

Saturaţia despre care se vorbeşte în raport face referire la punctul în care capacitatea de absorbţie a rezervoarelor de carbon nu mai reuşesc să ţină pasul cu cantitatea de CO2 eliberată în atmosferă în urma activităţilor umane. Situaţia este agravată şi de dezvoltarea economiilor emergente, precum India, China sau Brazilia.

Acest studiu contrazice concluziile raportului din anul 2011 asupra stării pădurilor europene, în care se susţine că suprafaţa zonelor împădurite a crescut în Europa şi acestea absorb 10% din emisiile anuale de CO2. Astfel, autorii recentului studiu susţin că rata împăduririi a fost mică, iar o suprafaţă însemnată a acestor păduri a fost plantată la începutul secolului XX sau în perioada imediată de după cel de-al Doilea Război Mondial, copacii fiind în prezent foarte bătrâni.

Studiul poate avea implicaţii şi asupra eforturilor statelor UE de a reduce emisiile de CO2, întrucât în angajamentele lor internaţionale de limitare a emisiilor de CO2, cum este Protocolul de la Kyoto, rezervoarele de carbon au fost luat în calcul numai în mod voluntar, dar în viitoarele acorduri de acest fel, gestiunea pădurilor va fi un capitol cu prevederi obligatorii, explică autorii cercetării.

În cazul Europei, o soluţie ar fi o înţelegere prin care să se caute găsirea unui echilibrul global la nivelul continentului între valoarea ecologică a cea comercială a pădurilor. Discuţii în acest sens se poartă din anul 2011, dar ele au intrat în impas în luna iunie a anului în curs, când cele 40 de delegaţii nu s-au înţeles asupra mai multor chestiuni tehnice. Negocierile vor fi reluate în toamnă, cu obiectivul ca până în luna noiembrie să se schiţeze un acord-cadru care să fie prezentat miniştrilor de resort din UE.