Engie, aproape de vânzarea diviziei de servicii către Bouygues, pentru 7 miliarde de euro

Engie a anunţat că a reţinut oferta conglomeratului francez Bouygues pentru achiziţionarea diviziei sale de servicii Equans, după ce Consiliul său de Administraţie s-a întâlnit pentru a analiza ofertele, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 07 nov. 2021, 09:55
Engie, aproape de vânzarea diviziei de servicii către Bouygues, pentru 7 miliarde de euro

Engie a precizat că a intrat în negocieri exclusive cu Bouygues după ce grupul a făcut o ofertă fermă care evaluează Equans la 7,1 miliarde de euro (8,20 miliarde de dolari). De asemenea, Bouygues s-a angajat să nu facă concedieri forţate în următorii cinci ani în Franţa şi în Europa şi să creeze 10.000 de noi locuri de muncă până în 2026.

Equans, care furnizează servicii de energie şi gestionarea facilităţilor pentru diverse companii, are venituri anuale de 12 miliarde de euro şi aproximativ 40% din forţa totală a Engie.

În urma achiziţionării Equans, serviciile industriale vor reprezenta unele din cele mai importante activităţile ale Bouygues, pe lângă construcţii, telecomunicaţii şi media.

La Engie, vânzarea diviziei face parte din planul mai larg de renunţare la activele care nu sunt de bază deoarece grupul se concentrează acum pe energiile regenerabile.

Grupul francez a informat că aproape toate câştigurile realizate în urma tranzacţiei cu Bouygues vor fi folosite pentru reducerea datoriei.

Pe lângă Bouygues, au fost interesate de Equans şi grupul francez Eiffage, firma americană de private equity Bain Capital şi compania franceză de inginerie SPIE.

Engie se aşteaptă ca tranzacţia să se finalizeze în semestrul doi din 2022.

Grupul Engie este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. Compania are un portofoliu de 1,9 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km şi are 4.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini noi cu șantierul podului peste Prut de la Ungheni, primul la nivel de autostradă cu Republica Moldova....
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc agresiv
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc ...
După Rompetrol, Lukoil, MOL și SOCAR au crescut și ele prețul motorinei azi – prețurile au rămas pe loc doar la Petrom ...
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Kazahstanul a efectuat în iulie primul transport de benzină către Rusia, furnizând aproximativ 1.000 tone metrice către ...
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării - Proiectul privind noua Lege a salarizării poate ajunge la o valoare maximală de 7,3% din PIB şi o ...