Ensana Hotels își redeschide unitățile turistice din Sovata

În a două jumătate a lunii iunie se vor redeschide hotelurilor Ensana în România, acestea reluându-și activitatea după ce au fost închise aproape 100 de zile stării de urgență și a stării de alertă impuse de autorități pe teritoriul României pentru a contracara răspândirea pandemiei Covid – 19, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - J, 11 iun. 2020, 13:34
Ensana Hotels își redeschide unitățile turistice din Sovata

Astfel, pe 19 iunie, hotelurile Ensana își deschid porțile turiștilor în condiții de extremă siguranță și igienă, cu noi protocoale, cu noi reguli de distanțare socială și cu noi standarde de conduită atât pentru angajați, cât și pentru turiști.

”În această lungă pauză, hotelurile grupului Ensana au implementat noi proceduri de igienă și dezinfectare la cele mai înalte standarde. Pandemia, climatul internațional și schimbările impuse de COVID-19 ne-au schimbat și ne-au forțat să căutăm noi soluții”, a declarat Arpad Godra, Director de Vânzări & Marketing la Sovata Ensana Health Spa Hotels.

 ”De altfel, cu 4 zile înainte de deschiderea tuturor hotelurile Ensana, angajații acestora vor face testarea PCR pentru COVID-19 pentru asigurarea deplinei siguranțe a tuturor”, a mai precizat Arpad Godra.

Hotelurile din România se aliniază celor din întregul grup Ensana prin impunerea unor standarde riguroase de siguranță.

”Echipa noastră este instruită pentru aplicarea precisă a tuturor măsurilor interne privind prevenția COVID-19. Angajații au primit mănuși și măști de protecție, viziere, halate de unică folosință (după caz), dezinfectant pentru mâini. Totodată, în cursul operațiunilor de curățenie și dezinfectare folosim doar substanțe biocide avizate de către Ministerul Sănătății. Am limitat semnificativ contactul fizic între angajații Ensana Hotels și oaspeți”, a explicat reprezentantul Ensana.

De asemenea, hotelurile Ensana din România au creat noi reguli de conduită pentru turiști.

”Procedura de check-in va include și verificarea temperaturii oasepeților noștri de către un cadru medical angajat, fără ca rezultatul verificării să fie consemnat. Turiștii vor fi obligați să poarte mască de protecție în spațiile închise. Toate intrările din hotel, spa, restaurant și alte spații comune au fost dotate cu aparate de dezinfectat. Utilizare lifturilor va fi limitată la două persoane. Pentru asigurarea măsurilor de distanțare socială, programul de masă a fost prelungit și am prelungit și împărțit pe intervale orare”, punctează Arpad Godra.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...