Epidemie de gripă în Ungaria

În total 17.000 de persoane au solicitat tratament medical pentru simptome de gripă, în perioada 3-9 februarie, a anunţat OEK, citând rapoarte întocmite de medici. Centrul precizează că este vorba despre o creştere cu 20% în comparaţie cu cazurile înregistrate în săptămâna dinainte.
Economica.net - J, 13 feb. 2014, 08:05
Epidemie de gripă în Ungaria

Există diferenţe „substanţiale” între regiuni, potrivit Centrului.

Cel mai mare număr de pacienţi care s-a adresat medicilor s-a înregistrat în zona capitalei, Budapesta, şi în judeţele Pesta şi Gyor-Moson-Sopron. În aceste regiuni, aproximativ 100.000 de pacienţi au apelat la serviciile medicilor, potrivit aceleiaşi surse.

Peste un sfert din totalul pacienţilor au fost copii, iar aproximativ 40% au vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani.

În judeţul Veszprem, peste 70% dintre pacienţi au vârsta sub 15 ani, potrivit Centrului.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 354,03......
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...