Erdogan: Turcia vrea să nu mai folosească dolarul în schimburile comerciale cu Rusia

Turcia intenţionează să nu mai folosească dolarul pentru schimburile sale comerciale cu Rusia, a afirmat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat SUA că se comportă ca un "lup singuratic", relatează AFP citat de  Agerpres.
Economica.net - D, 02 sept. 2018, 12:20
Erdogan: Turcia vrea să nu mai folosească dolarul în schimburile comerciale cu Rusia

„America se comportă ca un lup singuratic. Nu o credeţi”, a spus Erdogan în faţa unor oameni de afaceri cu ocazia unei deplasări în Kârgâzstan.

Preşedintele turc a declarat că Ankara este în negocieri cu Rusia pentru ca cele două ţări să nu mai folosească dolarul în schimburile lor comerciale, ca reacţie la sancţiunile economice impuse Washingtonului.

„Folosirea dolarului nu face decât să ne ruineze. Nu vom renunţa, vom fi victorioşi”, a declarat el, conform traducerii în kârgâză.

Ankara intenţionează în special să achiziţioneze sistemul rus de apărare antiaeriană S400. Acest plan al unei ţări membre NATO ca Turcia deranjează SUA, care ameninţă să blocheze, ca represalii, livrarea de avioane de luptă F-35 vândute Ankarei.

Relaţiile americano-turce sunt în plină criză după refuzul Ankarei de a elibera un pastor american aflat în arest la domiciliu în Turcia. Cele două ţări şi-au impus reciproc măsuri de îngheţare a activelor unor miniştri şi au majorat tarifele vamale pentru anumite produse.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...