Erdogan va prezenta azi descoperirile de gaze ale Turciei în Marea Neagră

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se va afla vineri în centrul atenţiei după ce zilele trecute a promis că va veni cu detalii referitoare la noua descoperire energetică din Marea Neagră, care vor marca debutul unei "noi ere", transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 21 aug. 2020, 06:09
Erdogan va prezenta azi descoperirile de gaze ale Turciei în Marea Neagră
Erdogan are programată o conferinţă de presă pentru vineri după amiază, la ora locală 3 p.m., la Istanbul, iar o serie de surse sub protecţia anonimatului au dezvăluit că Turcia a descoperit resurse energetice în Marea Neagră, cel mai probabil gaze naturale. Producţia ar putea începe abia peste câţiva ani, iar costurile vor fi de ordinul miliardelor de dolari.

„Marjele de profit pentru această explorare ar putea fi chiar negative, dat fiind preţul redus al gazelor naturale. Însă este vorba de un avantaj strategic pentru Turcia. Ţara are contracte de import pe termen lung care urmează să expire, iar o astfel de descoperire îi oferă o poziţie puternică în cadrul negocierilor”, a apreciat Gulmira Rzayeva, analist la Oxford Institute for Energy Studies.

În ultimii ani, Turcia a cumpărat trei nave de foraj maritim şi a extins în mod semnificativ operaţiunile de explorare energetică în Marea Neagră şi în apele disputate din estul Mediteranei. Autorităţile de la Ankara sunt interesate să găsească rezerve energetice semnificative care să permită Turciei să îşi reducă importurile din Iran, Irak şi Rusia.

Luna trecută, ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, a anunţat că nava turcească de foraj Fatih a început forajele exploratorii în perimetrul Tuna-1 din Marea Neagră. „Vom căuta în fiecare metru pătrat din apele noastre teritoriale pentru independenţa energetică a Turciei. Dacă există ceva, cu siguranţă vom găsi”, a spus Donmez într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter în data de 20 iulie.

Perimetrul Tuna-1 este amplasat în largul oraşului Eregli. Nava Fatih, aparţinând companiei petroliere de stat TPAO, a efectuat foraje la adâncimi de 3.500 până la 4.000 de metri. Cu toate acestea, TPAO nu are experienţă în producţia de gaze din ape adânci şi cel mai probabil va fi nevoită să se alieze cu o mare companie petrolieră pentru a putea exploata zăcământul. În condiţiile în care preţul la petrol şi gaze s-a redus, datele economice ale dezvoltării unei astfel de descoperiri ar putea fi mai puţin atractive decât în trecut.

Tuna-1 este la o distanţă de aproximativ 150 de kilometri de coasta Turciei, în apropiere frontierelor maritime ale Bulgariei şi României şi nu departe de blocul Neptun din România, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii.

România are proiecte de gaze în ape de mică adâncime dar rezervele de gaze din blocul Neptun, descoperite în urmă cu opt ani de Petrom şi Exxon, nu au fost încă exploatate. De asemenea, o companie susţinută de fondul Carlyle Group explorează şi ea un perimetru din apele teritoriale ale României şi intenţionează să livreze primele cantităţi de gaze naturale în 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...