Ernst&Young: Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România s-a dublat în primele cinci luni

Valoarea estimativă a fuziunilor şi achiziţiilor încheiate în primele cinci luni în România este de circa 800 de milioane de dolari, aproape dublul nivelului înregistrat în acelaşi interval din 2011, deşi numărul tranzacţiilor s-a redus de la 59 la 52, potrivit Ernst&Young (E&Y).
Economica.net - mar, 19 iun. 2012, 09:21
Ernst&Young: Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România s-a dublat în primele cinci luni

Doar tranzacţiile ale căror valori au fost anunţate de către părţile implicate au totalizat 330 milioane dolari, faţă de 216 milioane dolari în ianuarie-mai 2011. Extrapolând, E&Y estimează pentru primele cinci luni un total al pieţei de 798 milioane dolari, faţă de 408 milioane dolari în primele cinci luni din 2011.

Valoarea medie pe tranzacţie a crescut de la 20 milioane de euro la peste 30 milioane de euro.

„Cea mai mare tranzacţie a fost cea prin care traderul elveţian de îngrăşăminte şi cereale Ameropa Holding a achiziţionat producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş, a cărei valoare nu a fost dezvăluită. Potrivit datelor din piaţă însă cu siguranţă valoarea tranzacţiei a fost de peste 100 de milioane de euro”, a declarat marţi Cornelia Bumbacea, partener E&Y România.

Alte tranzacţii imporante sunt preluarea de către producătorul american de ulei Bunge a fabricii Prio din Lehliu (50 milioane de euro), dar şi achiziţia Rombat.

„Investitorii financiari nu au fost prezenţi pe piaţă. Ne aşteptăm să fie mai prezenţi în perioada următoare. Aceştia s-au concentrat mai mult pe portofoliul existent sau să se pregătească de exituri. Apetitul investitorilor financiari şi al fondurilor de private equity revine. Sunt prezenţi în număr mare în România, au fonduri disponibile, doar că nu au găsit oportunitatea potrivită”, a adăugat Bumbacea.

Sectoarele care au tras cele mai multe tranzacţii au fost imobiliarele, serviciile şi retailul, în timp ce cumpărătorii au fost exclusiv străini.

În ceea ce priveşte evoluţia viitoare a pieţei de fuziuni şi achiziţii, Bumbacea spune că numărul solicitărilor pentru contracte de due-dilligence s-a redus în ultima perioadă, menţionând însă că există tranzacţii în aşteptare.

„Cererea de due-dilligence s-a atenuat, dar cred că vom avea o vară fierbinte din punct de vedere al tranzacţiilor, fie se vor concretiza discuţiile, fie vor începe altele”, a apreciat reprezentantul firmei de consultanţă şi audit.

Potrivit E&Y, anul trecut au fost încheiate 120 de tranzacţii de fuziuni şi achiziţii, faţă de 114 în 2010. Valoarea totală a pieţei de fuziuni şi achiziţii a fost anul trecut de 909 milioane de dolari, faţă de 1,26 miliarde de dolari în 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Albalact, amendată cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenței. Instanța a dat definitiv câștig de cauză autorității
Albalact, amendată cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenței. Instanța a dat definitiv câștig de cauză autorității
Tribunalul București a confirmat definitiv amenda în valoare de 9,91 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) aplicată de Consiliul Concurenței companiei Albalact, pentru că a refuzat să......
Record. Cel mai mare euro din istorie – curs BNR 23.09.2026
Record. Cel mai mare euro din istorie – curs BNR 23.09.2026
Curs BNR - Euro a atins cel mai mare nivel din istorie, în faţa leului, la cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională ...
Interes crescut online și scăzut la achiziție în piața auto, demonstrează datele Autovit
Interes crescut online și scăzut la achiziție în piața auto, demonstrează datele Autovit
Un raport al Autovit arată că în vara lui 2026, românii au rămas interesați de mașini, dar piața a scăzut atât ...
Noul Guvern, vot marţi în Parlament – Ce spune Siegfried Mureşan despre susținerea PNL, USR şi UDMR şi negocierile cu PSD
Noul Guvern, vot marţi în Parlament – Ce spune Siegfried Mureşan despre susținerea PNL, USR şi UDMR şi negocierile ...
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat miercuri că este sprijinit în acest moment, în mod oficial, de PNL, ...