Erste a rambursat integral ajutorul primit în 2009 de la statul austriac şi investitori privaţi

Erste Group Bank (EBS) a rambursat, joi, integral ajutorul de 1,76 miliarde euro primit în 2009 şi compus dintr-un ajutor de 1,22 miliarde euro de la statul austriac şi alte 540 milioane euro de la investitori privaţi.
Economica.net - J, 08 aug. 2013, 10:33
Erste a rambursat integral ajutorul primit în 2009 de la statul austriac şi investitori privaţi

Capitalul participativ a fost emis în 2009 pentru a permite Erste Group să rămână un partener solid pentru clienţi chiar şi în contextul crizei economice. Între timp, Erste Group şi-a consolidat substanţial baza de capital şi îndeplineşte deja toate cerinţele de reglementare privind capitalul, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Erste.

„Avem o deosebită consideraţie pentru guvernul federal din Austria, care în urmă cu cinci ani a reacționat rapid şi, de asemenea, am vrea să mulţumim contribuabililor şi investitorilor privaţi austrieci care şi-au menţinut încrederea în noi. Dividendul de 8% a reprezentat o afacere foarte bună pentru toţi investitorii şi contribuabilii”, a declarat în comunicat directorul general al Erste Group, Andreas Treichl.

În perioada 2009 – 2012, statul austriac a primit dividende anuale în sumă de 98 milioane de euro de la Erste Group, iar investitorii privaţi au încasat 43 milioane de euro. În total, inclusiv dividendele pentru 2013, proporţionale cu perioada de deţinere, care vor fi distribuite în iunie 2014 după aprobarea de către adunarea generală a acţionarilor, dividendele încasate de statul austriac vor ajunge la 448 milioane de euro, iar cele de investitorii privaţi al 198 milioane de euro, potrivit băncii.

Erste Group a decis la 1 iulie să răscumpere capitalul participativ, iar pentru asigurarea întregii sumei necesare a derulat în luna iulie o majorare de capital de 660 milioane de euro.

Erste Group este acţionarul majoritar al grupului BCR. Acţiunile băncii austriece sunt listate la bursele de la Viena, Bucureşti şi Praga.

Profitul Erste Group Bank a scăzut cu 33% în primul semestru, la 301,2 milioane euro, în principal ca urmare a unor efecte extraordinare, iar grupul austriac anticipează pentru acest an îmbunătăţirea situaţiei riscului în România şi reiterează că BCR va reveni pe profit în 2013.

În pofida unei scăderi a costurilor operaţionale, profitul operaţional al Erste a scăzut cu 6,1% în perioada analizată, de la 1,75 miliarde euro la 1,64 miliarde euro, pe fondul unui venit operaţional mai redus.

În prima parte a şedinţei bursiere de la Bucureşti, acţiunile Erste au urcat cu 4%, la 111,8 lei (25,2 euro). Raportat la această cotaţie, capitalizarea bursieră a băncii este de 48,051 miliarde lei (10,822 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
OMNIASIG lansează ecoPILOT, aplicația de mobil care transformă condusul defensiv în beneficii concrete pentru șoferi, comunitate și mediu
OMNIASIG lansează ecoPILOT, aplicația de mobil care transformă condusul defensiv în beneficii concrete pentru șoferi, ...
OMNIASIG Vienna Insurance Group anunță lansarea ecoPILOT powered by OMNIASIG, o aplicație de mobil inovatoare, dedicată șoferilor care aleg responsabilitatea în trafic. Concepută pentru a......
Slovacia ar putea percepe tarife mai mari pentru combustibili de la șoferii străini, anunță premierul Robert Fico
Slovacia ar putea percepe tarife mai mari pentru combustibili de la șoferii străini, anunță premierul Robert Fico
Slovacia ia în considerare reglementări care să stabilească preţuri mai ridicate la motorină la pompele de combustibil ...
Conflictul din Iran perturbă eforturile de reducere a inflației
Conflictul din Iran perturbă eforturile de reducere a inflației
Piețele încep săptămâna cu un mesaj destul de clar: criza energetică a revenit în prim-planul scenei globale. Băncile ...
ANPC a dat amenzi de 1,49 de milioane de lei în urma controalelor realizate la benzinării, dar niciuna pentru prețuri
ANPC a dat amenzi de 1,49 de milioane de lei în urma controalelor realizate la benzinării, dar niciuna pentru prețuri
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță că a efectuat controale pe 5 martie 2026 la staţiile ...