Demersul, complet neașteptat, reflectă o îngrijorare geopolitică și de securitate mai largă. Spre exemplu, armata SUA, fără a detalia preocupările specifice, a interzis luna trecută vehiculele producătorului auto chinez de la baza aeriană Kadena de pe insula Okinawa din Japonia, afirmând că acestea reprezintă un „risc inacceptabil” și „de neatenuat”.
La nivelul Uniunii Europene, acțiunea s-a concretizat prin întrebări scrise transmise executivului comunitar pe data de 4 noiembrie de către 14 deputați europeni. Aceștia au solicitat ca agenția de securitate cibernetică a blocului comunitar să evalueze nivelul de amenințare și să analizeze oportunitatea includerii BYD pe lista furnizorilor cu risc ridicat.
Baza legală invocată de parlamentari ține de cadrul juridic intern din țara de origine a producătorului. Francois Kalfon, deputatul european francez care coordonează acest demers, a subliniat în preambulul solicitării trimise Comisiei Europene că legislația națională a Chinei privind serviciile de informații impune companiilor private să coopereze direct cu structurile de stat.
„Prin urmare, permiterea accesului vehiculelor conectate din țări terțe la infrastructura sensibilă europeană reprezintă un risc de securitate inacceptabil”, a argumentat în acest sens, Kalfon.
Producătorul auto chinez neagă posibilitatea oricărei breșe de securitate sau transfer neautorizat de informații către statul chinez. Reprezentanții BYD au afirmat că niciun fel de date procesate sau stocate, fie în cloud, fie în interiorul unui vehicul, nu pot fi accesate de la distanță din China și că utilizatorii dețin în continuare controlul deplin asupra datelor lor.
„BYD Europe nu pune aceste date la dispoziția altor entități BYD sau a terților din China”, a precizat compania într-un comunicat oficial transmis agenției de presă Reuters.
Cu toate acestea, inițiativa parlamentară menționează că anumite măsuri corelate au fost deja adoptate în state precum Polonia, Marea Britanie și Israel. De asemenea, europarlamentarul francez a susținut, fără a nominaliza un brand auto specific, că în cadrul unui exercițiu militar recent, soldații norvegieni au descoperit că vehiculele chinezești închiriate i-au filmat și au înregistrat codurile de acces la bazele militare respective.
Principala miză economică a acestei solicitări vizează restricționarea accesului vehiculelor chinezești la infrastructura strategică cu dublă utilizare și eliminarea mărcii din licitațiile publice.
Totuși, aplicarea unor astfel de sancțiuni economice se lovește de realitatea impusă de BYD în Europa. Deși Comisia Europeană a propus în septembrie noi reglementări pentru licitațiile publice menite să mărească ponderea componentelor de producție europeană în cadrul ofertelor, BYD dispune de o uzină proprie în Ungaria și are în plan dezvoltarea altor unități de producție pe continent, ceea ce îi conferă statutul de producător localizat în UE, la fel la Toyota, Hyundai sau Tesla.
Termenul uzual în care Comisia Europeană trebuie să formuleze un răspuns la întrebările parlamentarilor este de șase săptămâni. Paralel cu acțiunea de la Bruxelles, presiunile se extind și la nivel regional. Pe 4 noiembrie, Kalfon a înaintat o scrisoare oficială prim-ministrului francez Sebastien Lecornu, prin care cere executivului de la Paris măsuri administrative clare pentru a limita riscurile de spionaj asociate vehiculelor conectate din China, cu accent direct pe gama de autoturisme BYD.